Noaptea Iguanei

Ma simt frustrata. Ma simt nedreptatita. Se foloseste pentru mamele care si-au intrerupt serviciul pentru cresterea copilului sintagma “sta acasa 2 ani”. Pai ce intelege omu’ cand aude asta? Omu’ care n-a avut copil de crescut si stie ce e aia doar din auzite? Zice… :“ba’, ce viata p’astea! Stau acasa 2 ani, si mai primesc si bani pentru asta, ce viata, domne’!”

Stiti din gura cui m-a deranjat cel mai mult comentariul asta? Din partea unei ex-mame, care pe vremea lu’ raposatu’ a “crescut” 4 copii, facuti unu’ dupa altu’. Cum? Pai la cresa saptamanala. Iata ce-si ducea ea copiii la cresa luni dimineata si ii lua la sfarsitu’ saptamanii. Dar acum se mandreste ca i-a crescut singura.

Acum, nu ma intelegeti gresit, eu nu regret perioada aceea (pe care am trait-o, nu o stiu “din auzite”), dar… cred ca nimeni nu trebuie sa judece pe nimeni.

Ce inseamna “stat acasa”?

Pai inseamna trezit la 7 dimineata (daca cel mic nu e mai matinal) – toaleta lui (a ta mai tarziu, ca el e pe primul loc), si prima masa… cereale cu lapte, sa zicem.

Apoi, copilul are chef de joaca – e dimineata, e odihnit, este plin de energie. Trebuie sa te joci cu el – nu sta singur sub nici o forma (tu esti vinovata, tu l-ai invatat asa – n-ai ce spune – dar daca a avut colici si alti bazdaci pana la 7 luni si nu a dormit o noapte, ce puteai sa ii faci, sa il lasi sa planga ca disperatul pana se invinetea?)

Apoi, pe la 10, reuseste sa adoarma pentru ½ de ora, timp in care iti faci si tu toaleta, faci patul, ordine prin casa (pe deasupra, ca in detaliu nu ai timp) si ii pregatesti gustarea – mar ras cu biscuiti (mare branza! speli marul, il cureti de coaja, il dai pe razatoare, razi si biscuitii si amesteci), asta in timp ce mai “treci” pe la copil, sa nu se trezeasca si sa “ridice blocu’n picioare”.

Dupa gustare, imbracat pentru iesit afara (cumparaturi de la piata, o paine, o apa plata, alte lucruri urgente) si… fuga in parc. Copilul vrea sa mearga tinut de manuta, vrea la topogan, in leagan, in iarba – atentie mare sa nu cada, sa nu se loveasca, sa nu bage ceva in gurita, sa nu dea in cap vreunui copil, sa nu o “incaseze”…

Pe la 13 adoarme in carucior, frant de atata joaca. Nu mult – ½ ora.

Imediat dupa trezire – fuga acasa – ii este foame. In timp ce plange ca l-ai lasat in patut sa ii pregatesti mancarea, o incalzesti repede (era facuta dinainte) si… printre plansetele lui te furisezi pana la toaleta sa nu ai parte de vreo “surpriza”. Intr-o zi “buna” mananca repede – cam 15-20 minute si nu face fitze. Daca nu are chef, dureaza si 1 ora si nici nu mananca tot.

Acum, e odihnit, e mancat, vrea sa se joace. Nu singur. Cu tine. Trebuie sa ii acorzi atentie, altfel, e jale.

La ora 17 ar mai merge o gustarica – pregatesti repede, papa si… ½ ora de somnic. Profiti – trebuie sa strangi prin casa, sa speli vase, sa ii pregatesti masa urmatoare, sa faci mancare pentru familie, sa pui rufele la spalat (sau sa le intinzi, sau sa le calci), si alte treburi prin gospodarie (doar daca nu vrei nu ai ce face!)

La trezire – activitati cu copilasul. Apoi, la 19.30, masa de seara – ii pregatesti branzica de vaci (facuta de tine, in casa), cu mar si biscuiti. Inca 15-20 de minute de rugaminti (sau nu).

Iata ca dupa inca putina joaca, vine ora 21.30, cand trebuie sa facem baita. Din nou, dupa toane. Cu chef sau fara, ½ de ora ai ce face.

Un biberon de lapte cald si… pe la 22 adoarme. De dezmortesti si treci prin bucatarie sa mai asezi ce e de asezat, si te culci. Pana la 3 noaptea, cand vrea sa pape – un nou biberon cu lapte si somn pana la 7, cand se reia totul.

Si asta intr-o zi in care nu e nazuros si nu plange din cauza dintilor sau a cine stie carei probleme.

Bineinteles, nu am mai mentionat ca de vreo 7-8 ori se schimba pampersul, se spala copilul bine, se unge cu Bepanthen (sa nu se irite) si se “impacheteaza” la loc.

Apoi vin intrebarile – “da’ de ce esti obosita? Ce-ai facut toata ziua? E bine de tine… STAI acasa…”

Sau… “te vaiti ca n-ai timp, da’ ti-ai facut blog”. Nu, nu stie nimeni ca blogul e ca o refulare, ca scrii cate un cuvant “printre picaturi”, ca este una din putinele legaturi cu lumea dezlantuita, ce, te compari cu cei care nu STAU acasa, ci MUNCESC pe net la serviciu?

As citi, dar daca reusesc sa prind doua pagini, pana le citesc pe urmatoarele doua uit ce am citit la inceput…

As vrea sa vad un film, dar e imposibil sa nu ma intrerupa, si atunci prefer sa las televizorul pe un program de stiri, sa “aud” ce e in lume”…

Ma bucur de fiecare moment petrecut alaturi de fiul meu. Eu sunt prima care stiu cand ii da un dinte, eu ii stiu toate gangurelile, eu ii stiu toate grimasele, ii “sorb” toate zambetele, eu stiu totul despre el, vad prima cand face un progres, dar nu suport sa fiu judecata ca “cea care STA acasa”…