Noaptea Iguanei
MORE THAN YOU KNOW
-
-
-
-
-
-
twitter
-
-
Starea vremii
click pe foto!
Data Sfintelor Pasti 2010 - 2025
Fazele lunii
DRAGOŞ SILIVESTRU – ACTOR
click pe foto!Medicale on line
Click pe imagine pentru medicina on line
De te-ncrezi în astre…
Orice preluare de text sau imagine de pe acest blog se va face doar cu acordul scris al autorului!Capul sus!
Oriunde îmi întorc privirea, văd oameni cu capul plecat. În mijloacele de transport “caută” pe podele… ziua de ieri. La volan… li se lipeşte privirea de acceleraţie (sau de frână, cine ştie!?). Pe trotuar intră în tine (pe unul l-am văzut chiar cu capul într-un stâlp) – puţini sunt cei ce merg cu capul sus, privind înainte. . Cineva încerca să îmi explice că suntem un popor amărât şi că, din pricina grijilor oamenii au această ţinută. Bun, avem griji, avem necazuri, probleme, gropi (foarte multe gropi) dar cine oare ne interzice să privim înainte? Nu ne îngropăm oare şansa de a privi spre viitor? Unde este speranţa? Jos? În pământ? . La primele ore ale dimineţii se presupune că oamenii sunt somnoroşi. Apoi, după-amiaza, sunt obosiţi, seara sunt copleşiţi de ziua încărcată. Luni, nici iarba nu creşte, de marţi până joi – perioadă de acomodare, iar vineri… vineri aşteaptă sfârşitului de săptămână… Dar, oameni buni, nici în week-end nu vezi şi tu o pereche de ochi scrutând orizontul! . Ce-aţi zice de o gândire pozitivă? Ce-aţi zice de o privire “aruncată” viitorului? N-ar fi oare bine să vă acordaţi şansa de a vă folosi “ochii din dotare”? Este prea mult pesimism în jurul nostru. . Hai, curaj! Vine sfârşitul de săptămână! Ce ziceţi, exersaţi puţin? Încercaţi, nu este greu! Capul sus! Va fi bine!7 Responses
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.
Leave a Reply
[...] Capul sus! Thu Jul 29, 2010 9:34 am Oriunde îmi întorc privirea, văd oameni cu capul plecat. În mijloacele de transport “caută” pe podele… ziua de ieri. La volan… li se lipeşte privirea de acceleraţie (sau de frână, cine ştie!?). Pe trotuar intră în tine (pe unul l-am văzut chiar cu capul într-un stâlp) – puţini sunt cei ce merg cu capul sus, privind [...] [...]
Stiu ca scopul postului tau nu era amuzamentul, dar eu m-am amuzat teribil, razand singura pe aici. Am prostul obicei sa merg uitandu-ma pe jos si sa ma pierd in gandurile mele. Ocolesc oamenii instinctiv sau isi mai fac ei mila de mine. Nu de nici de suparare, nici de prea multe poveri, ci pentru ca pasii si prostiile aruncate pe drum nu-mi distrag atentia cand ma pierd in ale mele.
mama s-a chinuit muuult timp sa ma dezvete de acest obicei. O fac din ce in ce mai rar. Dar cand imi pun in ordine ideile, planurile, cand ma gandesc la ceva ce vreau sa scriu, revin la obiceiul meu si sper sa nu iau vreun stalp sau individ in brate.
Weirdly enough, te-ai astepta de la cineva care se tot uita pe unde merge sa nu se impiedice atat de des…
Este si o concluzie pe aici pe undeva – prea dam vina pe suparari si pe greutati pentru tot ce nu facem – pentru ca nu zambim, pentru ca evitam contactul vizual, pentru ca nu indraznim sa visam. De multe ori cauzele sunt altele…
Off, ce bine scrii. Nu esti prima care remarca aceasta problema, dar e bine sa scrii si tu, si cat mai multi pana ne intra in cap ca SUNTEM CEEA CE GANDIM.
Atata suparare incat nici sa privim inainte… si toate astea din cauza celor care conduc tara, din cauza muncii, stresului si asa mai departe.
Ce m-a surprins prima data cand am ajuns in Munchen a fost atitudinea oamenilor. Obisnuit, la fel ca in tara, cu oameni tristi la volan, asteptand un semafor care nu parea sa se mai faca verde, eram placut impresionat de relaxarea de pe fetele lor.
Asta vine cu un nivel de trai ridicat care nu presupune ca simpla punere pe masa a cinei sa fie o treaba extraordinar de dificila.
Alina, ai dreptate, dar nu întotdeauna greutăţile sunt cauza – am văzut chiar copii de câţiva anişori îngânduraţi şi… ei ar putea fi încă învăţaţi că ar putea merge cu fruntea sus…
Am o prietena de profesie psiholog. De cate ori ma destainuiam (prietenei nu psihologului), ea imi spunea invariabil:
- Gandeste pozitiv si viata ta va fi frumoasa. In timp, am inceput si i-am urmat sfatul; de a gandi pozitiv in tot ce fac. Se pare ca a avut dreptate, caci am constatat ca viata, sufletu si personalitatea mea nu s-au lasat afectate nici de criza economica, nici de alte probleme personale, la care am gasit rezolvarea optima. Consider ca daca toata lumea i-ar urma sfatul, am vedea priviri calde pornind din achi frumosi si frunti senine.