Mi-e dor de comunicare. Nu, nu îmi place să stau şi să mă întreb unde, când, de ce şi cu ce am greşit. Prefer vorba aceea spusă în faţă. Vorba care doare uneori. Dar astfel se elimină stresul şi neînţelegerile. Mi-e dor să mi se spună, şi nicidecum să deduc ce mă duce pe mine gândul.
Noi, oamenii, eu, cel puţin, suntem făcuţi să desenăm scenarii în mintea noastră. Şi, de cele mai multe ori, scenariile sunt supraevaluate. Ne închipuim lucruri cu mult mai rele decât sunt ele în realitate. Aşa suntem noi…
nu stiu daca te consoleaza lucrul asta, dar tuturor ne e dor de comunicare. Daca ar fi sa intrebi, aproape toti ti-ar spune ca nu mai au timp sa comunice. Dar cred ca realitatea e alta, nu mai au cu cine. Este extrem de greu, si iti spun asta din proprie experienta, sa gasesti oameni cu care sa fii compatibil la capitolul “comunicare”. Trebuie sa fiti pe aceeasi lungime de unda si cu timpul si cu subiectele si cu trairile si cu conceptiile de viata. Plus ca toate lucrurile astea au nevoie de rabdare, e nevoie de muuult timp sa poti cladi o relatie bazata pe comunicare, inseamna intalniri, inseamna sa participati la tot felul de evenimente, inseamna sa ai o viata cat mai diversificata, din pacate greu de atins… So, rabdare si deschidere catre cat mai multi oameni, ti as sugera eu… Si incearca sa renunti la scenarii…daca nu poti, macar pune-le pe hartie, scrie un roman…
Ştii… e foarte uşor să spui că nu ai timp pentru comunicare. Dar, decât să faci anumite gesturi ori să spui anumite lucruri (aşa-zise “aluzii”), mai bine spui Doamne-iarta-mă, scurt, tranşant “nu îmi place când faci cutare lucru!” – şi gata. Ştie omul ăla ce nu îţi place, apoi vede el dacă îl mai repetă ori nu. Dar, cel puţin ŞTIE… Avem timp pentru orice, în viaţa asta. Totul este să VREM.
Big like, multam!