8 lucruri pe care orice parinte trebuie sa le stie despre somnul bebelusilor
Pentru a intelege mai bine cum sa te bucuri de pusul la culcare al copilului si somnul lui, uitati aici cateva principii importante ale somnului pe care orice parinte e bine sa le cunoasca.
.
1. Cum dormim noi:
Dupa ce ne imbracam in pijamale, cei mai multi adulti isi induc o stare de relaxare cu ajutorul catorva ritualuri de somn: citind, ascultand muzica, uitandu-se la tv sau facand sex.
Read the rest of this entry »
Noaptea Iguanei
MORE THAN YOU KNOW
-
-
-
-
-
-
-
twitter
-
-
Starea vremii
click pe foto!
Data Sfintelor Pasti 2010 - 2025
Fazele lunii
DRAGOŞ SILIVESTRU – ACTOR
click pe foto!Medicale on line
Click pe imagine pentru medicina on line
De te-ncrezi în astre…
Orice preluare de text sau imagine de pe acest blog se va face doar cu acordul scris al autorului!Archive for the "Blogenciclopedia" CategoryBlogenciclopedia (53) – Sunătoarea
Hypericum perforatum Zeci de studii, de teste de laborator şi clinice arată că sunătoarea este de un extraordinar ajutor pentru reechilibrarea sufletească. Apogeul acestor studii a fost un experiment-gigant, făcut pe nu mai puţin de 3250 de pacienţi suferind de depresii în diferite forme, care au obţinut rezultate de excepţie, prin folosirea remediilor pe bază de sunătoare. În prezent, produsele naturale pe bază de sunătoare sunt cele mai prescrise antidepresive din Germania şi din Europa de vest, devansând toate competitoarele de sinteză. Este o situaţie fără precedent în ultimii o sută de ani, când o plantă medicinală este acceptată şi folosită în lumea medicală pe o scară atât de largă, devansând industria chimică farmaceutică..
Ar fi însă nedrept să limităm folosirea sunătoarei doar la cazul depresiei. Atât intern cât şi extern, Read the rest of this entry »Blogenciclopedia (52) – Antroposofia
“Antroposofia este o cale a cunoaşterii care ar dori să conducă spiritualul din fiinţa omului la spiritualul din Univers. Ea apare în om ca nevoie a inimii şi a sentimentului. Ea trebuie să-şi găsească justificarea prin faptul că e în măsură să satisfacă această nevoie. Poate aprecia antroposofia numai acela care găseşte în ea ceea ce trebuie să caute dintr-o cerinţă lăuntrică. De aceea, pot fi antroposofi numai acei oameni, care simt anumite întrebări privitoare la fiinţa omului şi a lumii ca pe o necesitate vitală, aşa cum se simte foamea şi setea.” - Rudolf SteinerAntroposofia este o concepţie despre om şi lume fundamentată de Rudolf Steiner, care îşi propune să ofere cunoştinţe despre lumea spirituală obţinute prin cercetare spiritual-ştiinţifică. Ea susţine existenţa unor facultăţi de percepţie suprasensibilă Read the rest of this entry »
Blogenciclopedia (51) – Onicomicoza
“Ciupercă” – un cuvânt la auzul căruia ne trec fiori (cu excepţia celor comestibile, desigur!)… Şi, când acestea trăiesc sub unghiile noastre, coşmarul este asigurat. Onicomicoza - termenul medical pentru ciuperca piciorului – este o infecţie micotică (ciuperca patogenă umană) care apare atunci când fungii invadează unghiile de la mâini sau de la picioare, precum şi pielea subiacenta (patul unghial). Sunt afectate mai frecvent unghiile membrului inferior, deoarece acestea cresc mai încet, favorizând astfel dezvoltarea micozei.Există 4 tipuri de infecţii fungice ale unghiei, dintre acestea, cel mai frecvent tip întâlnit este cel cu Dermatophytes (onicomicoza subunghială distală).
Onicomicoza se poate “dobândi” extrem de uşor – mergând pe o suprafaţă umedă, ciuperca poate intra prin crăpăturile de la marginea de sus a unghiei. Se hrăneşte cu unghia – o mănâncă, practic! Ciuperca va creşte apoi din suprafaţa unghiei.
.
. Încălţămintea care permite unghiei să se vindece şi să rămână sănătoasă este cea închisă la vârf şi fără toc (pantofii cu toc înalt pun presiune asupra unghiilor). . Remediu “pentru acasă”: .
2 părţi oţet+4 părţi apă+câteva picături esenţă de cimbru .
- nu este valabil pentru orice ciupercă, dar are un mare avantaj – este antiseptic şi nu dăunează niciodată – chiar dacă nu omoară ciupercile, vă odihneşte picioarele. . Ascultă-ţi bine corpul – îl cunoşti mai bine decât oricine! Dacă tu crezi că este ceva în neregulă cu corpul tău, continuă investigaţiile – uneori este diferenţa dintre viaţă şi moarte! Sănătate! sursa: www.doctoroz.com .
Citeşte şi:
Blogenciclopedia (50) – Şapte “păcate” mortale
Obiceiuri proaste care ne fură ani din viaţă… Habar nu avem care sunt acelea… Habar nu avem că prezintă riscuri şi tocmai de aceea sunt aşa periculoase. Există cel puţin şapte obiceiuri proaste, adevărate “păcate” mortale, pe care le avem zi şi noapte, fără ca măcar să ştim… Cum se pot înlocui ele, prelungindu-ne astfel viaţa? . 1. Dimineaţa… sună ceasul… te dai jos din pat – primul păcat este…?ESTE TOTAL GREŞIT SĂ NU TE ÎNTINZI!
ai nevoie doar de 2-3 minute de exerciţii fizice – îţi vor stimula respiraţia, te ajută să începi ziua mai concentrat asupra propriei persoane şi alert… . 2. Te-ai trezit… ţi-ai făcut “încălzirea”… ai mers la baie… al doilea păcat este…?NU SĂRI NICIODATĂ PESTE MICUL DEJUN!
“nu mi-e foame dimineaţa” – spun cei mai mulţi… Gereşit! Nu trebuie să mănânci mult! Când ţi-e foame, corpul spune “nu mă mai obosesc să mănânc pe îndelete, devorez orice îmi apare la orizont!” – Un sandviş rece însoţit de o băutură magică (banane, afine, tărâţe, miere şi proteină de soia) îţi vor asigura energia necesară pentru câteva ore. . 3. ora 8… trebuia să ajungi la serviciu şi eşti în întârziere… al treilea păcat…?FEREŞTE-TE DE STRESUL ÎNTÂRZIERII!
întârziatul provoacă stres – nu mai deţii controlul – alţii controlează situaţia, fiindcă tu ai întârziat… stres cronic – soluţia salvatoare? – pune-ţi ceasurile cu 10 minute înainte!
. 4. ora 15…. ora “vrăjită”… ora la care te “cheamă”… al patrulea păcat – automatul de gustări (supranumit “mâncatul fără cap”!)NU-ŢI POTOLI FOAMEA FĂRĂ CAP!
fii conştient ce mănânci! organizează-te! – pregăteşte-ţi duminica (pentru toată săptămâna!) punguţe cu “gustări” – în fiecare punguţă pune 12 migdale+18 covrigei (100 calorii) – le arunci în geantă şi, când te “roade”, apelezi la cantitatea suficientă de gustare! . 5. ora 18… păcatul… 5!RENUNŢĂ LA “RELAXAREA” DE PE CANAPEA!
în favoarea unei jumătăţi de oră de mişcare… metabolismul lucrează după masă şi încă nu este bine să… dormi… . 6. ora 19… aduce uneori al şaselea păcat…NU TE IZOLA!
îţi spui că n-ai chef de nimeni şi de nimic… te poţi relaxa comunicând… în felul tău – poţi lua o hârtie şi un pix şi poţi scrie bileţele membrilor familiei, colegilor de serviciu sau prietenilor, medicului sau… guvernanţilor – nu vă obligă nimeni să le şi arătaţi cuiva… dar vă “descărcaţi”… . 7. ora culcării vine cu păcatul… 7 –PLANIFICĂ-ŢI ORA DE CULCARE!
trebuie să ştii la ce oră te vei trezi – calculează-ţi un necesar de 7-8 ore de somn şi… LA CULCARE!!! . Rutina este, se pare, un mod de a avea o viaţă mai lungă. Dacă vei fi atent la cele 7 păcate, ai toate şansele de a “câştiga” un tonus cu 10 ani mai tânăr! . Ascultă-ţi bine corpul – îl cunoşti mai bine decât oricine! Dacă tu crezi că este ceva în neregulă cu corpul tău, continuă investigaţiile – uneori este diferenţa dintre viaţă şi moarte! Sănătate! sursa: www.doctoroz.com .
Citeşte şi:
Blogenciclopedia (49) – Simptome alarmante
Durerea ciudată, sfâşietoare, poate transmite semnale la timp, cât să se mai poată face ceva. Ea anunţă că ceva nu este în regulă. . 5 dureri care ar putea fi transmise de cancer . Nu este de glumit cu cancerul – ignorat, el nu dispare ci, din contră, se extinde, Read the rest of this entry »Blogenciclopedia (48) – Plan de slăbit pe 2săptămâni
Foarte multe persoane îşi propun să ţină regim – “de mâine”, “de luni”, “de la 1″ – vi se pare cunoscut? Şi, chiar dacă iau startul cu bine, după o săptămână, o lună ori două… eşuează. De ce? Care sunt capcanele? – de cele mai multe ori tentaţiile sunt în capul listei. Gătitul sau mâncatul alături de cei din familie care nu au probleme cu greutatea, Read the rest of this entry »Blogenciclopedia (47) – Combinaţii ucigătoare
Ne procurăm adesea medicamente de la farmacie, fără a mai trece pe la medic. Dar nu întotdeauna cunoaştem interacţiunile care pot avea loc între anumite medicamente. Unele combinaţii pot fi chiar ucigătoare. Cel mai bun sfat este ca, atunci când cumpăraţi un medicament fără recomandare medicală, să citiţi cu atenţie prospectul şi să întrebaţi farmacistul dacă puteţi lua medicamentul respectiv în combinaţie cu alte medicamente. . Iată 4 combinaţii nerecomandate, care ar trebui să vă dea de gândit şi asupra altora: . Read the rest of this entry »Blogenciclopedia (46) – Mergeţi cu copilul în hotel?
Dacă răspunsul este afimativ, cu atât mai mult trebuie să fiţi foarte atenţi. Echipe de microbiologi “înarmate” cu beţişoare, mănuşi şi aparatură au dat o raită prin câteva hoteluri de 3 şi 5 stele. Ce au găsit acolo? Read the rest of this entry »Blogenciclopedia (45) – HPV
Este un criminal periculos şi foarte contagios. Mulţi îl pot avea fără să ştie. Un virus care poate provoca multe tipuri de cancer, cel mai răspândit virus transmis sexual (şi nu numai!) – HPV – Virusul Papiloma Uman. . Read the rest of this entry »Blogenciclopedia (44) – Pentru viitoarele mame
Epigenetica este un domeniu oarecum nou, care ne învaţă că tot ceea ce se întâmplă în pântec are un impact mai mare decât ne putem închipui asupra fetuşilor în creştere. Read the rest of this entry »Blogenciclopedia (43) – Epuizarea ar putea fi cauzată de retrovirusul XMRV
Epuizarea . Ştiaţi că motivul epuizării s-ar putea să nu aibă nici o legătură cu somnul? Ar putea fi vorba despre o infecţie provocată de un nou retrovirus, pe care l-aţi putea purta chiar acum, aşteptând să lovească! . Ce este un retrovirus? Read the rest of this entry »Blogenciclopedia (42) – 3 lucruri din casă la care puteţi fi alergici
Cum “funcţionează” alergiile? Să luăm ca exemplu polenul sau praful – vă intră puţin în nas – îl inspiraţi şi ajunge, prin trahee, în plămâni. Apoi intră în sânge. Gândiţi-vă la polen ori la praf ca la nişte grenade: “explodează” şi eliberează substanţe care contractă plămânii. Acest lucru vă poate provoca lăcrimarea, inflamarea şi iritarea ochilor, dar, întotdeauna, vă curge nasul. Read the rest of this entry »Blogenciclopedia (41) – 5:5
5 remedii naturale pentru 5 maladii banale: Read the rest of this entry »Blogenciclopedia (40) – În căutarea punctului G
Este esenţial pentru sex. Cei mai mulţi oameni îl caută toată viaţa – misteriosul punct G este cheia unui contact sexual intens – cea mai erogenă zonă de altfel. Datorită lui, femeile pot avea cele mai intense orgasme. . Read the rest of this entry »Blogenciclopedia (39) – Epuizarea
Când trupul este istovit de probleme – serviciu, copii de crescut,probleme financiare – apare epuizarea, ajunsă în zilele noastre la gradul de sindrom – sindromul oboselii cronice (S.O.C.)- o afecţiune extrem de greu de diagnosticat. . Read the rest of this entry »Blogenciclopedia (37) – Pielea
Pielea este cel mai mare organ al corpului nostru: - peste 18 km de vase sangvine - o lungime în medie de 1,95m - cântăreşte aproximativ 4 kg (circa 16% din greutatea normală) . Read the rest of this entry »Blogenciclopedia (36) – Acordă-i singur o consultaţie animalului tău
Mulţi dintre noi avem câini sau pisici. Sănătatea lor este foarte importantă pentru noi. Spre deosebire însă de alţi membri ai familiei, ei nu pot spune dacă îi doare ceva sau se simt mai rău. Read the rest of this entry »Blogenciclopedia (35) – S.O.S. – ne contaminăm singuri hrana?
Există nenumăraţi microbi ucigaşi în casă şi nu numai, care abia aşteaptă să ne “atace” – fără nici un avertisment. De foarte multe ori stă în puterea noastră să prevenim aceste adevărate drame, pentru că victimele toxiinfecţiilor alimentare sunt extrem de numeroase. . Read the rest of this entry »Blogenciclopedia (33) – Durerea de cap
Durere acută, intensă, chinuitoare… Cele mai multe dureri de cap pot fi prevenite. Cele mai întâlnite tipuri de dureri de cap sunt:Blogenciclopedia (32) – atenţie la medicamente!
Suntem un popor dependent de medicamente – medicamente prescrise, medicamente fără reţetă, plante, suplimente, luăm indiferent ce ar fi. Credem că pastilele ne ţin sănătoşi. În unele cazuri se întâmplă exact pe dos. Sunt foarte multe greşeli pe care le comitem în privinţa medicamentelor. Consumul crescut de medicamente creşte riscul de a face o greşeală mortală cu aceste pastile.Blogenciclopedia (31) – Scăderea libidoului
LÍBIDO - Termen folosit de psihanaliști pentru dorința satisfacerii instinctului sexual - (Med.) Dorința de satisfacere a instinctului sexual .Blogenciclopedia (30) – Hemoroizii
HEMOROÍZI s.m. pl. Dilatații varicoase interne sau externe ale venelor din regiunea rectului, manifestate prin dureri și hemoragii, apărând mai ales la cei ce duc o viață sedentară; trânji. – Din fr. hémorroïdes. . În limbaj comun, hemoroizii sunt vene (similare celor din buze) iar efectul este precum cel resimţit Read the rest of this entry »Blogenciclopedia (29) – Vitamina D
Vitamina D este cea care:- ajută sistemul osos
Doza zilnică de vitamina D necesară unui adult este de 1.000 unităţi. . Read the rest of this entry »
- ajută nervii degetelor de la mâini şi de la picioare să funcţioneze normal - ajută la buna funcţionare a muşchilorBlogenciclopedia (28) – Somn uşor
Suntem în permanenţă în mişcare, tot timpul avem ceva de făcut, nici nu conştientizăm cât de gravă poate fi lipsa somnului.
.
Incredibil de multe persoane suferă de tulburări ale somnului. Orice adult ar trebui să doarmă, în medie, 7 ore pe noapte. Dacă nu dormim atât, ne distrugem atât sănătatea mintală, cât şi pe cea fizică, viteza de reacţie şi coordonarea. . Lipsa somnului seamănă destul de bine cu şofatul în stare de ebrietate. Efectele secundare sunt aceleaşi:Blogenciclopedia (24) – Bătălia sexelor
De ce ajung să se certe partenerii? De ce nu se pun de acord asupra problemelor de cuplu, a celor sexuale cu precădere, mai ales după o anumită perioadă petrecută împreună, după ce “rutina” s-a instalat confortabil? Încă de la Adam şi Eva, bărbaţii şi femeile se luptă şi încearcă să se înţeleagă. . Răspunsul se pare că ar putea fi ascuns adânc în creier. Gândiţi-vă la creier ca la o autostradă cu patru benzi libere: bărbaţii conduc pe O parte, iar femeile conduc pe TOATE benzile libere! Read the rest of this entry »
Blogenciclopedia (23) – câte ceva despre carbohidraţi
Corpul are nevoie de carbohidraţi pentru a genera glucoză, cea care ne dă energie pe tot parcusul zilei. Carbohidraţii nocivi ne fac bineînţeles mult rău, dar nu toţi carbohidraţii sunt nocivi. Carbohidraţii ar trebui să reprezinte 40% din numărul de calorii necesare zilnic. .
Read the rest of this entry »Blogenciclopedia (22) – Epiploonul
Epiploonul este ligamentul peritoneal care uneşte viscerele (viscerele reprezintă totalitatea organelor care se găsesc în cavitățile toracică și abdominală ale corpului – “măruntaie”). . În epiploon se depozitează caloriile în jurul intestinelor. Aceasta crează uneori starea de “stomac umflat”. În stare normală este transparent, iar la persoanele cu probleme capătă o culoare galbenă. Este deosebit de periculos, deoarece eliberează o substanţă toxică vomitivă. Read the rest of this entry »Blogenciclopedia (21) – Drojdia de bere
Drojdia de bere este cunoscuta si folosita in scop terapeutic din cele mai vechi timpuri. Babilonienii, egiptenii si celtii o foloseau pentru prepararea bauturilor alcoolizate, dar si pentru a-si ingriji ranile, deoarece observasera rolul cicatrizant deosebit al acesteia. Ea intârzie procesul de imbatrânire. Aceasta proprietate se datoreaza pe de o parte continutului mare de substante active (proteine, minerale, vitamine), dar mai ales de acid nucleic. Acest element conduce procesul de formare a celulelor noi, care le inlocuiesc treptat pe cele deteriorate. Asadar, folosirea curenta a drojdiei de bere in dieta are efect regenerator, poate ajuta efectiv organismul să [...] Read the rest of this entry »Blogenciclopedia (20) – 2010 – Anul Chopin
În prima zi a anului 2010, la casa memorială a marelui muzician polonez, Frederic Chopin, ministrul polonez al culturii, Bogdan Zdrojewski, a anunţat inaugurarea activităţiilor memoriale de “anul lui Chopin”.
Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui Chopin. Guvernul de la Varşovia va organiza în multe ţări activităţi culturale, inclusiv concerte, filme şi expoziţii, pentru a prezenta cultura Poloniei.
În ultima decadă a lunii Februarie se va organiza la Teatrul Naţional din Varşovia un concert simfonic în memoria lui Chopin.
Frederic Chopin, unul dintre cele mai mari nume ale istoriei muzicii romantice, s-a născut în Zelazowa Wola, un sat de lânga Varsovia. După registrul stării civile din biserica satului, s-a născut la data de 22 februarie 1810, dar după afirmaţia mamei sale a văzut lumina zilei doar în 1 martie. +
Frederic a fost un copil minune. Desena caricaturi, scria poezii – şi fără o pregătire formală – cânta la 4 mâini la pian cu sora sa Ludwika. La vârsta de 6 ani a luat primele lecţii de pian de la un profesor local, care i-a făcut cunoscut repertoriul clasic german, mai ales compoziţiile lui Johann Sebastian Bach. Improviza cu plăcere, iar la vârsta de 7 ani, în 1817, a realizat prima compoziţie, o poloneză. Tânarul compozitor a fost desemnat cu mândrie de presa poloneză drept un geniu. Vestea s-a răspândit cu repeziciune printre melomani şi a fost copleşit cu invitaţii de a concerta în faţa publicului. Debutul său concertistic a avut loc la vârsta de 8 ani. 0 De la vârsta de 11 ani Frederic a învăţat componistica la Conservatorul din Varşovia, nou înfiinţat. La vârsta de 15 ani i-a aparut Rondoul în do-minor opus 1 compus pentru pian. Studiile mai aprofundate le-a început cu un an mai târziu, în 1826, sub conducerea profesorului J. Elsner. În acest timp – ca de altfel în toata viaţa lui – a fost un participant pasionat la serate muzicale, concerte şi spectacole de operă. Varşovia însă nu făcea parte din centrele muzicale europene importante. În scurt timp Chopin a simţit nevoia de a pleca în strainătate pentru a-şi dezvolta, îmbogăţi şi aprofunda capacităţile muzicale.
În 1829, tânărul artist dădea concerte la Viena şi avea un succes răsunător. Pe vienezi i-a uluit noutatea muzicii sale. S-a întors în Varşovia, dar cu intenţia fermă de a realiza o carieră internaţională. .
Chopin a compus aproape numai piese pentru pian (două concerte pentru pian şi orchestră cu instrumentaţie făcută de el: concerte pentru pian şi orchestră în fa minor şi în mi minor). Opera sa se compune printre altele din : 2 fantezii muzicale, 27 studii, 26 preludii, 17 poloneze, 58 mazurci, 17 valsuri, 21 nocturne, 4 balade, 4 scherzouri, 4 improntu-uri. Mazurcile, valsurile si polonezele compuse încă în Polonia sunt de fapt dansuri stilizate. Mazurcile sunt lirice şi intime, iar valsurile sunt compoziţii sclipitoare destinate saloanelor. Ambele concerte pentru pian şi orchestră au fost compuse înainte de a pleca în străinătate. .
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=5ZUw78FXpG4]Blogenciclopedia (19) – Preeclampsia şi eclampsia
PreeclampsiaCunoscută şi ca toxemia gravidică, preeclampsia este o afecţiune care apare la femeile însărcinate. Este caracterizată printr-o valoare crescută a presiunii arteriale, însoţită de un nivel proteic urinar crescut. Femeile cu preeclampsie prezintă edeme la nivelul picioarelor, gambelor şi mâinilor. Preeclampsia, când este prezentă, de obicei debutează în a doua jumătate a sarcinii, pe finalul trimestrului al doilea sau în trimestrul trei, uneori debutând chiar mai devreme.
EclampsiaEclampsia reprezintă faza finală şi cea mai gravă a preeclampsiei şi apare când preeclampsia este lăsată netratată. Suplimentar simptomelor menţionate anterior, femeile cu eclampsie adesea prezintă şi convulsii. Eclampsia poate cauza coma sau chiar decesul mamei şi al copilului şi poate apărea înainte, în timpul sau după naştere.
Cauzele exacte ale preeclampsiei nu sunt cunoscute, chiar dacă unii cercetători suspectează nutriţia deficitară, nivelul crescut al colesterolemiei sau fluxul sanguin insuficient la nivelul uterului, ca şi posibile cauze.Preeclampsia este întâlnită cel mai frecvent la prima sarcina, în rândul adolescentelor sau femeilor cu vârsta peste 40 de ani.
Simptome: suplimentar edemelor, concentraţiei urinare proteice crescute, hipertensiunii arteriale, simptomele preeclampsiei pot include:
Alţi factori de risc includ:
-antecedente de hipertensiune anterior sarcinii
-antecedente personale de preeclampsie
-istoric familial de preeclampsie la mamă sau surori
-obezitate anterior sarcinii
-multiparitate (mai mult de o sarcină)
-istoric personal de diabet, boală renală, lupus eritematos sistemic şi poliartrită reumatoidă.
-câştig rapid în greutate printr-o retenţie hidrică semnificativă în organism
Complicaţii: preeclampsia poate priva placenta de un aport suficient de sange, ceea ce va determina nasterea unui copil cu greutate mica. Reprezinta de asemenea, una dintre cauzele de nastere prematura si a diferitelor deficiente care decurg din aceasta, incluzand dizabilitatile de invatare, epilepsia, paralizia si tulburarile de vedere si auz. Tratament:
-dureri abdominale
-cefalee intensă
-modificarea reflexelor
-oligurie sau anurie (reducerea sau absenţa excreţiei urinare)
-ameţeli
-greaţă şi vomă.Singura vindecare reala a preeclampsiei este reprezentata de nasterea copilului. Preeclampsia usoara (presiune arteriala mai mare decat 140/90, care debuteaza dupa saptamana 20 de sarcina, la o femeie care nu a mai prezentat hipertensiune anterior), cu prezenta unei concentratii urinare proteice reduse, poate fi controlata prin ingrijire atenta in spital si in ambulator, impreuna cu restrictia activitatii.
sursa: http://www.sfatulmedicului.ro
Daca sarcina nu este la termen, afectiunea poate fi controlata pana ce copilul se naste in siguranta. Medicul curant poate recomanda repaus la pat, spitalizarea sau medicatie, pentru a prelungii durata sarcinii si a-i mari nou-nascutului sansele de supravietuire. Daca sarcina este aproape de termen, travaliul poate fi declansat. Forma grava de preeclampsie (cu tulburari de vedere, afectiuni pulmonare, dureri abdominale, suferinta fetala sau alte semne si simptome) poate necesita tratament de urgenta – nasterea copilului – indiferent de varsta sarcinii. Alte tratamente:
-injectarea intravenoasa de magneziu pentru a preveni eclampsia asociata cu convulsii
-hidralazina, reprezinta un alt medicament antihipertensiv care controleaza valorile crescute ale presiunii sanguine
-monitorizarea aportului de fluide.Blogenciclopedia (18) – Horoscopul chinezesc
In astrologia chinezeasca exista 12 semne, ce poarta denumirea a 12 animale diferite. Fiecarui an dintr-un ciclu simplu de 12 ani ii este atribuit numele unui animal care il patroneaza.Nimeni nu stie exact provenienta denumirii, in schimb circula o legenda care ne ofera o explicatie.
Potrivit acestei legende Buddha a invitat i regatul sau toate animalel la un inceput de an chinezesc. Din nefericire doar 12 animale si-au facut aparitia din motive numai de ele stiute.
Primul venit a fost Sobolanul, urmat de Bou, Tigru, Iepure, Dragon, Sarpe, Cal, Capra, Maimuta, Cocos, Caine si in sfarsit de Porc. In semn de recunostinta Buddha a decis ca fiecare an sa primeasca numele unui animal, iar cei nascuti in cursul anului respectiv a mosteneasca cate ceva din particularitatile acelui animal.
E putin probabil ca cineva sa prezinte toate caracteristicile unui semn, insa exista o multime de similititudini si tocmai in aceasta coincidenta rezida si fascinatia horoscopului chinezesc. Zodiacul chinezesc reprezinta un ciclu de 12 ani din calendarul chinez, fiecare an stand sub semnul unuia dintre cele 12 animale simbolice.
Anii din zodiacul chinez se desfasoara de asemenea in cicli de 10 ani. Fiecare doi ani consecutivi sunt dominati de catre unul din cele 5 elemente cosmice: Lemn, Foc, Pamant, Metal, Apa.
Pentru a afla elementul care guverneaza un anumit an, nu trebuie sa tinem cont decat de ultima cifla a acelui an.
Astfel, daca ultima cifra este:
- 0 sau 1, anul este de METAL
- 2 sau 3, anul este de APA
- 4 sau 5, anul este de LEMN
- 6 sau 7, anul este de FOC
- 8 sau 9, anul este de PAMANT
****
Sursa: http://www.horoscop24.ro
Blogenciclopedia (17) – Bicarbonatul de sodiu
Bicarbonatul de sodiu (NaHCO3) face parte din categoria sărurilor acide. Denumirea ştiinţifică: carbonat acid de sodiu.
Structură
Masă molară – 84,007 g•mol–1
Stare de agregare - solidă
Densitate g/cm³ – 2,159
Refracţia – 1,500
Punct de topire °C - se descompune la peste 65°C
Solubilitate - 7,8 g/100ml apă la 18 °C
Terapii cu bicarbonat de sodiu
- Într-un un pahar cu lapte se pune 1 linguriţă de bicarbonat de sodiu. Laptele se bea fierbinte înainte de culcare. Tratamentul acesta este foarte eficace contra tusei. ***
- Persoanele care nu suportă laptele folosesc soluţie de bicarbonat de sodiu în apă -1 lingură de bicarbonat de sodiu la 1 litru de apă. *** - Pentru tratarea durerilor de gât - clătirea cu soluţie de bicarbonat de sodiu (gargară) – 2 linguriţe la 1 pahar de apă caldă. Bicarbonatul de sodiu umezeşte mucoasa gâtului. Clătirile se efectuează de 5-6 ori pe zi.
*** - Contra guturaiului, solutia de bicarbonat de sodiu se foloseşte sub formă de picături pentru nas. Dacă vă curge nasul abundent, efectuaţi spălături nazale – picuraţi în nas câteva pipete de soluţie şi peste un minut curăţaţi nasul. Procedura se repetă de 2-3 ori pe zi.
*** - Contra conjunctivitei se spală ochii cu soluţie de bicarbonat de sodiu. Dar să ţineţi minte că nu se poate să folosiţi acelaşi tampon de vată de 2 ori (şi să îl schimbaţi pentru fiecare ochi).
*** - Bicarbonatul neutralizează surplusul de acid din stomac. Iată de ce bicarbonatul a servit drept leac contra ulcerului mulţi ani. Dar folosirea lui prea des dă un efect invers: se măreşte cantitatea acidului secretat în stomac. Mai mult decat atât, la interacţiunea bicarbonatului cu acidul se degajă bioxid de carbon, care bombardează pereţii subţiaţi ai stomacului, ducând la alte ulceraţii. Este de dorit să utilizaţi bicarbonat de sodiu cât mai rar, doar când nu aveţi alte medicamente la dispoziţie. *** - Bicarbonatul de sodiu se foloseşte în medicină ca substanţă antiaritmică. Un atac de cord se poate opri administrând 1/2 linguriţă de bicarbonat. ***
- Bicarbonatul ajută la hipertonie datorită faptului că activează eliminarea intensivă a lichidului şi sărurilor din organism şi scade tensiunea arterială. 1/2 linguriţă de bicarbonat consumată împreună cu medicamentele dă posibilitatea micşorării dozei acestora.
*** - Bicarbonatul de sodiu este un mijloc eficace contra răului de automobil.
*** - Bicarbonatul de sodiu este mijlocul de prim ajutor în caz de traumatisme grave, cu pierdere mare de sânge, la intoxicaţii care sunt însoţite de vomă şi diaree, la febră îndelungată cu transpiraţie abundentă. Pentru restabilirea pierderii lichidului din organism se prepară soluţie de bicarbonat de sodiu şi sare: 1/2 linguriţă de bicarbonat şi 1 linguriţă de sare la 1 litru de apă foarte caldă. Se bea câte 1 lingură la fiecare 5 minute.
*** - Au nevoie de bicarbonat de sodiu şi bolnavii cu panariţiu – inflamarea cu puroi a degetului. Începeţi tratamentul imediat ce simtiţi durere pulsantă. Pregatiţi o soluţie de 2 linguri de bicarbonat la 1/2 litru de apă fierbinte, în care ţineţi degetul timp de 20 minute. Repetaţi procedura de 3 ori pe zi şi infecţia va dispărea repede.
*** - Clătirea cavitaţii bucale cu bicarbonat de sodiu ajută contra durerilor de dinţi. Este deosebit de eficace contra inflamării periostului. Clătiţi gura de 5-6 ori pe zi, astfel puteţi evita intervenţia chirurgicală. ***
- Bicarbonatul poate ajuta pasta de dinţi, pentru înălbire. Înmuiaţi un tampon de vatî în bicarbonat de sodiu şi stergeţi dinţii până ce petele galbene vor dispărea. Rezultatul se vede chiar şi după o singură spălare. ***
- Bicarbonatul de sodiu nu opreşte eliminarea transpiraţiei, dar neutralizează acizii ei. După cum se ştie, în unii acizi din sudoare se dezvoltă bacterii care dau transpiraţiei un miros neplăcut. Vara, sau
înainte de antrenamentele sportive e bine să ştergeţi regiunea axilară cu un tampon de vată, înmuiat în soluţie de bicarbonat de sodiu şi mirosul neplăcut nu va mai apărea toată ziua.
*** - Soluţia de bicarbonat de sodiu preparată dintr-o 1/2 linguriţă la 1 pahar de apă, ne va ajuta să ne tratăm de înţepăturile insectelor. Dacă ungem locul înţepat de câteva ori pe zi, inflamaţia dispare. Mai mult, bicarbonatul nu dă voie microbilor să pătrundă în rană.
*** - Putem trata picioarele obosite şi umflate cu o soluţie din 10 litri de apă şi 5 linguri de bicarbonat de sodiu. După 15 minute de odihnă plăcută, cu picioarele în soluţia caldă, veţi putea dansa toată noaptea.
*** - 90% din bacterii şi pesticide rămân pe legumele şi fructele spălate cu apă de la robinet. Dacă în apă se adaugă bicarbonat de sodiu sau suc de lămâie, legumele şi fructele se spală mult mai bine.
*** - Daca aveţi negi, trebuie să-i ungeţi cu pastă din bicarbonat cu ulei de ricin de 2-3 ori pe zi şi să aplicaţi un pansament.
***http://www.boli-medicina.com
(http://ro.wikipedia.org)
Blogenciclopedia (16) – Vaccinul
Vaccinarea şi termenul de vaccin au fost introduse în medicină de medicul generalist englez Edward Jenner, în anul 1796, cu ocazia descoperirii primului vaccin, împotriva variolei Clasificarea vaccinurilor- Vaccinuri care acţionează prin activarea mecanismelor imunităţii umorale (producerea activă de anticorpi specifici de către organismul vaccinat). Din această categorie fac parte majoritatea vaccinurilor.
- Vaccinuri care acţionează prin activarea mecanismelor imunităţii celulare: vaccinul BCG (împotriva tuberculozei).
- Vaccinuri care conţin microorganisme vii atenuate
- Vaccinuri care conţin microorganisme inactivate
- Vaccinuri care conţin componente microbiene purificate, proteice sau polizaharidice conjugate proteic
- Vaccinuri care conţin proteine recombinate
- Vaccinuri care conţin anatoxine
- Vaccinuri de uz uman
- Vaccinuri de uz veterinar
- Vaccinarea BCG
- Vaccinarea DiTePer (împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive)
- Vaccinarea DT (împotriva difteriei şi tetanosului)
1. – Adulţii nevaccinaţi sau cu antecedente incerte de vaccinare DT, primesc o nouă serie de vaccin DT (3 doze: primele 2 administrate la un interval de cel puţin 4 săptămâni, iar ultima la un interval de 6-12 luni de la a 2-a doză). Dacă ultima serie completă a fost efectuată cu cel puţin 10 ani în urmă, vaccinul se administrează în doză unică.
2. – La persoanele care au efectuat complet întreaga schemă pediatrică, inclusiv administrările pentru adolescenţi sau adulţi tineri, se efectuează o singură administrare la 50 ani. (The American College of Physicians (ACP) Task Force on Adult Immunization ).- Vaccinarea antipolio
- Vaccinarea antihepatită B
- Vaccinarea ROR (împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei)
- Vaccinări efectuate în situaţii epidemiologice speciale
- Vaccinări de necesitate
- Vaccinări de interes regional
- Vaccinări de interes profesional
- Vaccinări efectuate la grupele de risc
- Vaccinări efectuate în funcţie de sex
- Reacţii induse de vaccin: sunt efecte asociate cu proprietăţile intrinseci ale vaccinului şi cu răspunsul individual al organismului vaccinat, care din punct de vedere biologic, nu este de aşteptat să se producă în absenţa vaccinării.
- Reacţii potenţate de vaccin (reacţii care se pot produce şi în alte situaţii, la organismele susceptibile, dar care sunt precipitate de vaccinare)
- Defecte de fabricaţie sau erori de manipulare (vicii de producţie, manipulare sau administrare)
- Coincidenţe (reacţii care apar după administrarea unui vaccin, fără a se putea stabili o relaţie cauzală)
Blogenciclopedia (15) – Compulsia
Cântecul de sirenă al obsesiilor noastre…
Compulsia este o nevroză ce se caracterizează prin nevoia irezistibilă de a face un anumit gest, menit să diminueze anxietatea generată de un gând obsesiv. Deşi strâns legate de obsesii, compulsiile nu sunt idei sau imagini, ci sunt comportamente. Ele se desfăşoară repetitiv, uneori de un număr mare de ori. De exemplu:- spălatul mâinilor
- ordonatul
- verificatul sau, în plan mintal, număratul, rugatul
- repetarea de cuvinte în gând de un mare număr de ori
- curăţenia excesivă – foarte des întâlnită la femei
- ordinea obsesivă
- mâncatul – în special de dulciuri
- băutul de alcool
- fumatului
Blogenciclopedia (14) – Cezariana
Intervenţie contestată, detestată şi temută de-a lungul vremii datorită efectuării în condiţii greu de imaginat, fără anestezie, şi a mortalităţii materne şi perinatale ridicate, cezariana, intrată astăzi în rutina obstetricii, a ridicat unele dintre cele mai spinoase probleme etice din toate timpurile. Originea corectă a cuvântului cezariană este probabil, cea propusă de Delee în 1913, când a afirmat că provine din “cesaru” care în latină înseamnă a tăia. Într-o societate fidelă mitului Genezei, care promova ideea unui Dumnezeu-Tată simbol al puterii masculine care pedepseşte pe Eva şi urmaşele ei condamnându-le să se supună bărbaţilor lor şi să nască copiii în dureri, vreme îndelungată, femeile au suferit consecinţele fizice, uneori fatale, ale acestei mentalităţi impuse de credinţă. Prin urmare viaţa femeii era mai puţin importantă decât a urmaşului. Atestată încă din timpuri străvechi şi grevată de o mortalitate extrem de ridicată în rândul parturientelor, naşterea prin cezariană a presupus înaintea epocii moderne efectuarea unei alegeri: decizia salvării vieţii mamei sau a fătului. Alegerea o putea efectua familia, prin reprezentanţii masculini, medicul, bărbat şi el, cu sfatul şi binecuvântarea clerului bisericesc, apăraţi de lege. Deoarece în miturile şi legendele ţărilor Europei antice operaţia cezariană era relativ frecvent întâlnită, se poate conchide, deoarece toate aceste mituri şi legende aveau o bază în realitate, că cezariana era întâlnită şi în practică. Prima cezariană „pe viu” cu supravieţuirea postoperatorie a mamei, atestată documentar, s-a efectuat în 1610, de către chirurgul Jeremias Trautmann, soţiei dogarului Opitz. Conform protocolului consemnat de profesorul Daniel Sennert, Colegiul medical care a consultat femeia a ajuns la concluzia că „mama şi copilul ar fi în pericol dacă totul ar fi lăsat să decurgă natural. Ajutor nu poate fi dat decât prin operaţie”. Soţul şi soţia au fost amândoi de acord cu operaţia. Uterul nu a fost închis prin cusătură, ajungând să supureze, dar ulterior vindecându-se cu ajutorul unor medicamente, până a ajuns la forma normală după 14 zile. La mai mult de două săptămâni de la intervenţie lăuza moare subit, negăsindu-se după deschiderea trupului nicio cauză aparentă legată de naştere. Modificările au apărut treptat, atât în lege, în doctrina bisericii, cât şi în morala oamenilor. Se practică din ce în ce mai frecvent intervenţia cezariană pe viu, femeia alege conştient intervenţia şi are un cuvânt de spus, chiar dacă ştie că aceasta îi primejduieşte viaţa. Pe 29 iunie 1793, un anume medic pe nume Smith a practicat, de comun acord cu doi confraţi şi rudele femeii, la Edinburgh, prima cezariană atestată pe o femeie vie în Anglia, după şase zile de travaliu. Rezultatul a fost extragerea unui copil mort şi decesul mamei, după o zi (Young 1944). Cu toate acestea, aproape un an mai târziu, documentaristica arată faptul că „moaşa Mary Donnaly practică cezariana pe o femeie vie” care supravieţuieşte datorită suturii uterului cu aţă de mătase fiartă. Până atunci nu se obişnuise sutura uterului, considerându-se că acesta are o mare putere retractilă. Succesul acestei intervenţii trezeşte invidii, neacceptare şi blam în rândul medicilor care se consideră concuraţi. Timp de 288 de ani, în întreaga Europă au fost înregistrate doar 79 cezariene cu succes. Denman, în 1794, pune problema etică a „salvării vieţii fătului cu preţul vieţii mamei”, ceea ce arată că, multe cupluri, după încercări eşuate de a aduce pe lume un copil viu, apelează la cezariană pentru a împlini scopul marital, de a aduce pe lume un urmaş, chiar dacă aceasta poate însemna moartea mamei. De abia Hull, în 1798, ridică problema etică a cezarienei în mod deschis, fie în varianta salvării copilului dacă mama este moartă, fie a mamei dacă copilul este mort, fie pentru salvarea ambilor dacă trăiesc amândoi. În România, prima operaţie cezariană atestată documentar s-a efectuat la Iaşi, în anul 1890 de către doctorul Vasile Bejan, unei gravide nanice, extrăgându-i-se un făt de 3120 grame. Odată cu sutura în trei straturi a lui Kehrer şi Sanger, istoria operaţiei cezariene este revoluţionată, scăzând mortalitatea femeilor, operate după metoda lor, la 4% (1899). Privitor la chestiunea cezarienei, medicii sunt cei care decid dacă şi când este momentul să intervină. În familie, problema este mai simplă, femeia are drept de opţiune, riscurile, în cazului refuzului, aparţinându-i, dar cu consecinţe asupra copilului. Este însă de datoria medicului să explice, clar, riscurile acceptului sau refuzului cezarienei. Cezariana este practicată în cea mai mare parte de medici şi, în anumite cazuri, şi de moaşe, în ţările unde legea stipulează norme în acest sens. La începutul secolului al XX-lea indicaţiile cezarienei nu se mai limitau doar la imposibilitatea naşterii pe cale naturală, în anii ’60 indicaţiile absolute ale cezarienei întâlnindu- se doar la 1% dintre cazuri. Progresele anesteziei, ale asepsiei şi antisepsiei, antibioterapiei, perfecţionarea tehnicilor operatorii, monitorizarea fetală, reducerea mortalităţii materne şi perinatale, au deschis o nouă era pentru cezariană, aceasta devenind o operaţie aproape banala cu riscuri minime pentru mamă şi făt. Naşterea tinde să devină, tot mai frecvent, medicalizată, termenul de „medicalizare” referindu-se la cezariană, în special la cea electivă, considerată de majoritatea medicilor drept un lucru anormal. Totuşi, acolo unde legislaţia permite, sau tacit, cu complicitatea unor medici, în ţările unde legislaţia stipulează că cezariana nu este electivă, ci se face doar la indicaţie medicală, femeile aleg această cale de naştere fie pentru a reduce durerile şi durata naşterii, fie din frică de anumite complicaţii peri sau postnatale precum moartea copilului, fie pentru conservarea funcţionalităţii organelor pelvine sau prezervarea funcţiei sexuale. Nu se mai pune problema cine alege şi ce. Sunt dese situaţiile în care femeia alege şi solicită cezariana. Dacă femeia solicită cezariana însemnă că implicit este de acord cu ea, însă problema care se pune este cea de aspect al consimţământului informat, dat fiind că, fiind o intervenţie chirurgicală, cezariana comportă nişte riscuri anestezice, cardio-respiratorii, hemodinamice etc. Chiar şi această solicitare trebuie făcută în deplină cunoştinţă de cauză, după primirea informaţiilor despre tot ce presupune procedura chirurgicală, ca tehnică şi risc. Cezariana la cerere apare din dorinţa mamelor de a avea mai mult control asupra procesului naşterii şi dintr-o dorinţă de a se şti în siguranţă. Indicaţia intervenţiei cezariene este, astăzi cu certitudine, datoria medicului, care joacă rolul principal. http://www.trilulilu.ro/bogdanbobu/ea8967ba345043sursa: http://www.unitbv.ro/faculties/medicina/
Blogenciclopedia (13)- grupele sangvine
Se ştie că indivizii din populaţia umană pot avea patru grupe de sânge notate A, B, AB şi O. Aceste grupe de sânge sunt determinate genetic de trei gene polialele notate LA , LB şi l. Genele LA şi LB sunt dominante asupra genei l, iar împreună sunt codominante, adică determină un fenotip nou – grupul de sânge AB. Ca urmare, indivizii pot fi fenotipic şi genotipic de mai multe tipuri:
În cazul fenomenului de codominanţă, ambele gene sunt funcţionale, determinând apariţia unui fenotip nou. Genotipul heterozigot LA LB se manifestă prin grupul sangvin AB. Pentru realizarea de transfuzii sangvine trebuie cunoscute grupele de sânge ale donatorului şi receptorului. Cunoaşterea modului cum se moştenesc grupele sangvine are importanţă şi în stabilirea paternităţii. Astfel, cunoscând grupul sangvin al copilului şi al mamei, se pot cunoaşte grupele sangvine posibile ale tatălui prezumtiv. De exemplu, în cazul în care copilul are grupa A şi mama grupa O, tatăl nu poate avea decât grupa A sau AB, celelalte două grupe fiind excluse. Genotipuri şi fenotipuri posibile:Grupe sangvine (fenotipuri) Genotipuri A LA LA sau LAl B LB LB sau LBl AB LA LB O ll Copilul(grupa A) Mama (grupa O) Genotipurile şi fenotipurile posibile ale tatălui LAl(heterozigot) ll(homozigot) LALA sau LAl şi LALB(grupa A)(grupa AB) Blogenciclopedia (12) – Diamante şi aur
Diamantul este “Regele pietrelor preţioase”. Etimologia cuvântului diamant se regăseşte în grecescul “adamas”, în traducere de neîmblânzit. Nuanţele variază poate fi incolor, alb, galben, roşu, verde, albastru, roz pal.
Diamantul are în compoziţie carbon pur supus la temperaturi şi presiuni foarte ridicate. Se regăseşte în natură sub formă de cristale. Multe dintre diamante au peste 1 miliard de ani. Duritatea diamantului pe scara Mohs are valoarea 10. Duritatea unui diamant creşte valoarea unei bijuterii care îl include. Valoarea unui diamant folosit pentru bijuterii se stabileşte în funcţie de 4 parametri (cei patru C, în limba engleză):Carat – Carat
Cu câ diamantele sunt mai incolore, cu atat valoarea lor creşte. Clasificărea culorii conform Standardului GIA (Gemmological Institute of America) începe cu litera D (culoarea River în vechiul sistem), urmând valorile descrescătoare în alfabet. După litera L, diamantul capătă o nuanţă gălbuie, neplăcută. Puritatea unui diamant, foarte importantă pentru bijuterii, se clasifică în funcţie de impurităţile vizibile cu o lupa care măreşte de 10 ori. Tăietura trebuie să fie simetrică şi proporţionată, fiind unul dintre elementele cele mai importante în transformarea unui diamnat într-un model de bijuterii de valoare. Cea mai răspândită tăietură, tăietura briliant, are 57 de faţete.
Colour – Culoare
Clearness – Claritate
Cut – TăieturăGreutatea acestor pietre preţioase pentru bijuterii se măsoară în carate, un carat având 0,2 grame.
Cullinan a fost diamantul cu cele mai multe carate descoperit vreodată, 3106 carate. Din acesta s-au obtinut mai multe diamante, cum ar fi Cullinan 1 sau Star of Africa (Steaua Africii), având 530 de carate şi care continua să împodobească coroana Angliei. Urmează apoi, Koh-i-noor (Munte de lumina), Hope, diamantul albastru cu cea mai mare dimensiune, care a aparţinut lui Ludovic al XVI-lea şi Maria Antoaneta, Regent, diamant care a aparţinut lui Napoleon şi Millenium Star prezentat în anul 2000, unul dintre cele mai mari atractii ale iubitorilor de diamante şi bijuterii. Există o legendă care spune ca diamantul Hope ar aduce ghinion deţinătorilor săi.
Safirul este o piatră care se găseşte în foarte multe nuanţe, însă cele mai preţioase sunt cele de culoare albastru intens. În general, safirul este şlefuit în forma ovală sau sub forma unui dreptunghi rotunjit la capete.
Etimologia cuvantului safir este data de limba sanscrita şi desemnează culoarea albastru. Safirul este un corindon albastru, mai des întâlnit decat rubinul, dar cu o mare căutare în rândul iubitorilor de bijuterii. Cu termenul de safir sunt indicate în sens mai larg toate corindoanele care nu sunt roşii.
În antichitate se spunea despre rubin ca este „cea mai preţioasă piatră pe care Dumnezeu a creat-o”. Rubinul se găseşte în diferite nuante de roşu. Culoarea este primul criteriu care stabileşte valoarea pietrei. Cea mai apreciată nuanţă este roşu închis denumită şi „sânge de porumbel”. Cele mai frumoase rubine sunt cele de peste 5 carate, însă sunt extrem de rare.Rubinul face parte din grupul mineral al corindoanelor. Este cea mai dură piatră după diamant, având duritatea 9. Cele mai preţioase rubine provin din Myanmar (Birmania) şi sunt unele dintre cele mai cautate pietre preţioase pentru bijuterii.
Smaraldul este o piatră preţioasă de culoare verde, foarte dificil de şlefuit, de aceea are şi un preţ destul de ridicat. Culoarea verde este dată de continutul mare de crom. Cu cât smaraldul are o culoare mai intensă, cu atât este mai preţios. O singură fisură obţinută în urma unei lovituri uşoare poate fragiliza şi sparge piatra.
Etimologia cuvântului smarald provine din greacă şi înseamnă “piatră verde”. Smaraldul face parte din grupa berilelor. Duritatea smaradului este de 8,5 pe scara MOHS şi este mult mai fragil decat rubinul şi safirul, ceea ce face ca modelele de bijuterii cu smarald să fie extrem de preţioase. Cele mai mari zacaminte de smarald se află în Columbia. Varianta albastra de smarald, dar mai puţin valoroasă se numeşte acvamarin. AURUL De-a lungul istoriei frumuseţea impresionant a aurului a insipirat nenumarate legende. în zilele noastre aurul este prima optiune a bijutierilor din întreaga lume datorita capacitatii sale de a fi turnat şi modelat într-un numar indefinit de modele luxoase de bijuterii. Aurul este extras prin minerit, dar în timpurile mai vechi se găsea şi în albiile râurilor de munte, de obicei în jurul minelor de azi, fiind extras prin cernere împreună cu nisipul, folosind apa pe post de fluid filtrant. Uneori, forma pepitei de aur natural găsite este atât de frumoasă şi deosebită, că nici cel mai desăvârşit bijutier nu ar putea turna o formă ca cea daruită de Mama Natura. În prezent se extrag anual în jur de 1.500 de tone de aur. Având culoarea naturala galbenă, aurul are principala calitate ca nu se corodează. Aurul în forma pură este prea moale pentru a fi utilizat în bijuterie şi de aceea pentru a deveni mai dur trebuie aliat, amestecat, cu alte metale. Puritatea aurului este masurata în karate, denumire folosită pentru a indica procentajul de aur pur, care mai este denumit şi aur fin, dintr-un aliaj de aur. În forma pură, 100% aur înseamnă 24 de karate, fiind mai scump, însă mai moale şi, deci mai puţin durabil decât aurul de 18 karate, care conţine 75% aur fin, sau decat cel de 14 karate, ce conţine 58,3-58,5% aur fin. Dacă se compară aurul bijuteriilor, atunci cu cât aurul are mai multe karate, cu atât preţul bijuteriilor va fi mai mare. Culoarea galbena a aurului poate fi uşor schimbată prin alierea în diferite concentraţii cu nichel sau cupru. O concentraţie mai mare de nichel duce la crearea aurului alb, în timp ce o concentraţie mai mare de cupru redă aurul roz, denumit de unii şi roşu. AURUL GALBEN Aurul galben este cea mai întâlnită culoare de aur în bijuterii, fiind creat prin alierea aurului cu argint, cupru şi zinc. Culoarea rezultată reflectă culoarea naturală a aurului pur. Aurul galben şi cel alb au cam aceeaşi duritate şi durabilitate, la acelaşi număr de karate. AURUL ALB Aurul alb este creat prin alierea aurului cu nichel, cupru şi zinc, nichelul fiind însă componenta majoritară din acest aliaj pe lângă aur, redându-i şi culoarea specifică albă. Aurul alb se poate obţine şi prin alierea aurului cu o parte mai mare de argint, fiind o alternativ viabilă pentru cei sensibili la nichel. Calitatile primordiale, ca şi avantaje suplimentare, ale aurului alb sunt gradul de reflexie mărita şi faptul că este mai rezistent la uzură. Pentru protejarea pe termen lung a calităţilor reflective se foloseşte o metodă de placare cu un strat protector de rodiu, metal din familia platinei, metodă denumita “rodinare”, care nu afectează valoarea metalului preţios. Şi aurul alb, ca şi cel galben, poate avea atât finisaj lucios, cât şi mat. Aurul alb se montează deseori împreună cu diamantele de culori foarte bune, datorită faptului ca prin culoarea sa îmbunătăţeşte strălucirea diamantelor. Monturi cu safire albastre sunt de asemena des întâlnite. Se mai folosesc şi monturile din două culori de aur, de obicei aur galben cu aur alb, în combinaţii deosebit de frumoase cu diverse pietre preţioase. Aurul alb este varianta preţioasă pentru cei ce preferă această culoare de metal preţios, dar nu agrează argintul şi este o foarte bună alternativă pentru platina care în timp se mătuieşte nemaifiind la fel de strălucitoare ca la început. AURUL ROZ Aurul roz este un aliaj de aur şi cupru şi, mai rar, şi argint. Aurul rezultat are o culoare galbenă cu tentă rozalie-roşiatică. Aurul roz este deseori folosit de bijutieri pentru confectionarea bijuteriilor din trei culori, fiind formate din trei părţi constructive de culori diferite, galben, alb şi roz. Aurul roz, ca şi cel galben, subliniază foarte bine monturile cu smarald, safire colorate (fanteziste) şi rubine.Abrevierea oficiala pentru karate este “k” Alte abrevieri folosite pentru aur mai sunt: Pentru aur de 18 karate – 18k sau 750 definitia Europeana, însemnând 75% conţinut de aur fin Pentru aur de 14 karate – 14k sau 585 definitia Europeana, însemnând 58,3-58,5% conţinut de aur fin Pentru aur de 10 karate – 10k sau 417 definitia Europeana, însemnând 41,7% conţinut de aur fin
Blogenciclopedia (11) – MARELE RECIF DE CORALI
Marele recif de corali, suficient de mare încât poate fi recunoscut şi de pe lună, a fost construit de animale acvatice mici. Asemeni pădurilor tropicale, oferă casă unei multitudini diversificate de vietăţi.
Contrar numelui, Marele Recif de Corali nu este o structură unitară, ci este alcătuit dintr-o adevărată reţea de recife, ce se întind pe o distanţă mai mare de 2000 de km, paralel cu malul nordic al Australiei, de la Insula Lady Elliot, aflată lângă malul Queensland de Sud, până la Papua Noua Guinee.
Formarea Marelui recif de corali a început acum mai bine de 18 milioane de ani. În stadiul actual al creşterii, ce durează 8000 de ani, se formează noi straturi ce acoperă structurile mai vechi.
Pe toată lungimea lui, reciful se află la distanţe diferite faţă de mal (între 15 şi 200 km.)şi se întinde pe o suprafaţă de 230 000 de kilometrii pătraţi. Partea principală a recifului este formată din mai mult de 2100 de recife separate şi înconjoară 540 de insule din apropierea malului.
Spre deosebire de partea centrală, în care recifele se găsesc relativ dispersate, în partea de Sud şi de Nord acestea sunt mult mai apropiate. În partea de Nord, unde cresc şi copacii mangrove, se formează şi multe zone mlăştinoase. Între Marele recif şi mal se găseşte laguna de recif, care numai în puţine locui este mai adâncă de 100 de metrii. Pe fundul acesteia se află o câmpie de mâl protejată de malul apropiat.
Marginea dinspre mare a recifului este abruptă pe mai multe mii de metrii, fiind astfel supusă furiei valurilor şi furtunilor.
Creşterea coralilor aici este mai pronunţată, cu toate că aici sunt cele mai mari pierderi de corali, preţul plătit valurilor. Mare parte din coralii desprinşi se întorc totuşi şi formează noi „stânci”, astfel reciful se distruge şi se clădeşte încontinuu.
Recifele de corali sunt de fapt „stânci vii”. Sunt compuşi din mii de polipi ancoraţi în scheletul de var protector, secretat de propriile ventuze.
Dacă polipii se înmulţesc, reciful creşte de la an la an. Fiecare polip de coral se leagă de vecinul său prin punţi de ţesuturi vii, contribuind astfel la întărirea materiei.
Alt formator important al recifului este muşchiul roşu de var, ce are aspectul unui smoc roz de vată. Acesta produce piatră de var,care solidifică şi mai mult reciful. Un alt tip de muşchi, ce trăieşte pe creasta recifului, produce un fel de „rumeguş”, acesta fixează şi mai bine suprafeţele de sedimentare.
Cu timpul, această populaţie duce la formarea unei structuri complexe, reciful de corali, care la nivelul scheletelor goale din piatră de var, este reprezentată de doar de un star subţire de coral viu.
Fiecare specie de coral are un model propriu de creştere, astfel încât formează structuri variate, de la dâmburi şi suprafeţe plane până la forme de evantai şi forme asemănătoare coarnelor de cerbi.
Majoritatea coralilor sunt albi, deoarece nu sunt altceva decât materialul component al scheletului polipilor morţi. Polipi vii însă sunt frecvent coloraţi. Astfel întâlnim corali ce se fălesc cu nuanţele lor de: roşu aprins, galben, portocaliu, lila roz şi verde. Perciformi galbeni şi albaştrii de corali şi peşti buzaţi roz ţipător,lila şi galbeni se ceartă cu melci marini albi roşietici, stele cu braţele verzui şerpuind şi cu stele de mare cu reflexe albăstrui.
Aceste culori vii au rolul de a induce în eroare inamicii şi în acest timp stabilesc, fără urmă de îndoială, apartenenţa la o anumită specie.
Peştii recifelor se strâng uneori şi aşteaptă împreună apariţia crevetelor şi a peştilor-buzaţi. Aceştia le înlătură paraziţii şi ţesuturile bolnave. Acest lucru este benefic ambilor părţi:peştii sanitari au sursă sigură de hrană, iar peştii mari rămân sănătoşi.
Un alt exemplu al convieţuirii este cel al guvizilor cu crevetele. Perechea de crevete sapă şi întreţin un tunel, pe care îl împart însă cu o pereche de guvizi. Guvizii au ochiul ager semnalează orice pericol crevetelor cu vederea slabă, prin lovirea antenelor acestea cu coada.
Extrem de multe specii de animale trăiesc în recif: de la meduzele mici ce plutesc în voia curenţilor până la rechinii uriaşi. Aici, ţestoasele marine se găsesc în număr mai mare decât oriunde alt undeva. Rudele elefanţilor, vacile de mare, înoată leneşe prin vegetaţia acvatică, în timp ce egretele marine prind peştii în apa puţin adâncă.
În afară de cele 400 de tipuri de corali, în recif mai trăiesc 200 de specii de melci-de-porţelan şi probabil mai mult de 2000 de specii de peşti (aproximativ 10% din totalul speciilor de peşti cunoscute), dintre care aproape 200 trăiesc în zone mai mici , decât un teren de fotbal.
O armată întreagă de vieţuitoare se ascund din recif, cum ar fi bureţii găuritori, viermi, scoici, arici de mare şi melci marini mâncători de corali.
Există diferiţi peşti care consumă corali. Peştii papagali de exemplu, muşcă bucăţi mici de corali cu ajutorul dinţilor tăioşi, asemănători cu dinţii de papagal. Cu ajutorul molarilor rotunjiţi macină bucăţile dure până ajung la carnea gustoasă de polip. Şi stelele de mare pot mânca mari cantităţi de corali. Îşi întorc stomacul acoperind polipii cu sucuri digestive, apoi îşi retrag organul. Captura lor este o „supă de corali” parţial digerată. Steaua de mare poate consuma chiar şi un metru cub de corali pe zi.
Deşi sunt printre cele mai simple organiste animale de pe Pamant, ele au un set de gene mai bogat si cel putin la fel complex ca cel al oamenilor.
Conform unui studiu recent, s-a descoperit ca coralii au in jur de 20-25.000 de gene, comparativ cu oamenii, care au 20-23.000. De asemenea, desi nu au nici o legatura cu noi, coralii au in mare parte aceleasi gene ale sistemului imunitar care ne ajuta in lupta impotriva bolilor.
Mai mult, in jur de 10-12% din genele coralilor apar si in amprenta vertebratelor, printre care genele responsabile cu dezvoltarea nervilor, vederii, raspunsul la stres, sistemul imunitar.Blogenciclopedia (10) – Nutriţia
Nutriţia, sau ştiinţa alimentaţiei, ne învaţă că excesele şi carenţele în alimentaţie, atât cantitative, cat si calitative, ne influenteaza sanatatea. Pentru a fi sanatos, omul are nevoie de aproximativ 40 de elemente nutritive. O parte din acestea constituie surse de energie pentru viata. Elementele nutritive se impart in sapte categorii importante:
Nici un aliment nu contine toate aceste elemente nutritive, de aceea trebuie sa folosim o alimentatie variata. GLUCIDELE sau carbohidratii sunt folosite de corp pentru a furniza energie. 1g de carbohidrati furnizeaza circa 4 kcal. Daca introducem in corp mai multi carbohidrati decat sunt necesari, corpul transforma ceea ce este in exces in grasimi care sunt depozitate in tesutul adipos.
Glucide
Proteine
Lipide
Vitamine
Substante minerale
Fibre
Apa
CARBOHIDRATII sunt simpli si complecsi. Cei cu molecula simpla sunt zaharuri rapide, pentru ca trec repede in sange. In aceasta categorie intra: zaharoza, glucoza, fructoza, lactoza, maltoza. Carbohidratii complecsi sunt amidonurile de alta natura. Intra aici si fibrele alimentare. Amidonul constituie combustibilul ideal pentru muschi. O cantitate prea mare de glucoza in sange semnaleaza boala diabet.Alimentul ideal pentru diabetici este soia, care contine foarte putine zaharuri simple si are proprietatea de a mentine glicemia scazuta. Glucidele trebuie sa furnizeze cca 60-70% din caloriile unei zile.
PROTEINELE sunt necesare pentru crestere si repararea celulelor uzate. Ele constituie caramizile din care este alcatuit corpul mostru. Proteinele ajuta la formarea hormonilor, enzimelor si anticorpilor care lupta impotriva infectiilor. Hemoglobina care transporta oxigenul in organism este in mare parte de natura proteica. Proteinele pot fi folosite de corp pentru a suplimenta ideea de energie in cazul cand aportul de glucide este insuficient. Totusi, nu este recomandat un aport prea mare de proteine deoarece ingreuneaza munca rinichilor si se va pierde mult calciu din organism. De asemenea, trebuie avut in vedere ca, alaturi de proteinele de origine animala, se ingera si mai multe grasimi, ceea ce sporeste riscul pentru anumite boli, in principal cardio-vasculare. 1g de proteine furnizeaza corpului 4 kcal, ca si glucidele. Unitatea de baza a proteinelor este aminoacidul. Exista 20 de aminoacizi pe care organismul ii foloseste pentru a forma diferite tipuri de proteine de care are nevoie. Dintre acestia, 9 sunt esentiali pentru viata. De cate grame de proteine avem nevoie zilnic? Stiinta medicala considera astazi ca 0,8grame proteine /kilocorp/zi sunt suficiente. Deci, in medie, avem nevoie de circa 50 g proteine pe zi. Surse de proteine vegetale: leguminoase (soia, cartofi, nuci, cereale integrale), animale (carne, oua, lapte si produse lactate). 10-12 % din aportul caloric total zilnic trebuie sa provina din proteine.
LIPIDELE (grasimile) furnizeaza o forma de energie foarte concentrata. 1g de lipide ne da 9 kcal. Surse de grasimi: uleiuri si margarine vegetale, nuci, seminte si grasimile de origine animala: unt, smantana, oua etc. Lipidele sunt alcatuite din glicerina si acizi grasi. 20-30% din aportul caloric zilnic trebuie sa provina din grasimi.
VITAMINELE SI MINERALELE
Vitaminele sunt necesare corpului in cantitati foarte mici. Ele regleaza multe functii organice si actioneaza drept catalizatori, grabind reactiile chimice din corp. Sunt de doua feluri: liposolubile(A,D,E,K) si hidrosolubile (B,PP,C). Mineralele, precum calciul si fosforul, sunt necesare pentru oase si dinti. Fierul este folosit in formarea hemoglobinei care transporta oxigenul din corp. Zincul, magneziul, cuprul, iodul sunt alte minerale importante. Surse de minerale : fructe, legume, zarzavaturi, cereale integrale, lapte, oua, drojdie. Vitaminele si mineralele sunt necesare pentru crestere si dezvoltare. Lipsa lor duce la boli grave: scorbut (vitamina C), beri-beri (bitamina B), rahitism (vitamina D), tulburari nervoase (vitamina B 12), anemie (fier), gusa (iod). Nivelul inalt de colesterol a fost asociat cu deficientele de cupru, mangan, vanadiu, crom. Tensiunea arteriala poate fi crescuta datorita deficientei de magneziu, potasiu sau calciu. Riscul de cancer este mai mare daca ne lipseste necesarul de seleniu si zinc, iar osteoporoza se instaleaza cand aportul de calciu este prea mic. Vitaminele si mineralele actioneaza impreuna. De exempli, vitamina C creste absorbtia fierului din alimentele vegetale. Vitamina E tine sub control oxigenul (cand e in concentratie prea mare, e toxic pentru celule). Insa interactiunea dintre vitamine si minerale poate fi daunatoare. Aceasta se intampla cand, pe langa aportul natural din alimentatie, acestea se suplimenteaza cu tablete. Cel mai bine este sa ni le asiguram printr-o varietate de alimente.FIBRELE ALIMENTARE sunt polizaharidele (categoria glucidelor), pe care enzimele noastre digestive nu le pot desface. Ele nu fac decat sa treaca prin corp ca o perie ce curata. Au rolul de a reduce nivelul colesterolului din sange. Necesarul minim de fibre zilnic este de 16-25 g (ideal 40 g). Fibrele previn constipatia si toate problemele legate de aceasta. Surse de fibre: creale si produse cerealiere, leguminoase, fructe proaspete si uscate.
Blogenciclopedia (9) – Ţările lumii – capitale
Africa Africa de Sud – Cape Town, Pretoria, Bloemfontein
Algeria - Alger
Angola – Luanda
Benin – Porto Novo, Cotonou
Botswana – Gaborone
Burundi – Bujumbura
Burkina Faso – Ouagadougou
Camerun – Yaounde
Republica Centrafricană (Centrafrique)- Bangui
Ciad (Tchad) – N’Djamena
Comore – Moroni
Republica Congo – Brazzaville
Republica Democrată Congo – Kinshasa
Coasta de fildeş (Côte d’Ivoire)- Yamoussoukro
Djibouti – Djibouti
Egipt (Misr) – Cairo
Guineea Ecuatorială – Malabo
Eritreea – Asmara
Etiopia (Itiopia) – Addis Abeba
Gabon – Libreville
Gambia – Banjul
Ghana – Accra
Guineea – Conakry
Guineea-Bissau – Bissau
Kenya – Nairobi
Lesotho – Maseru
Liberia – Monrovia
Libia – Tripoli
Madagascar – Antananarivo
Malawi – Lilongwe
Mali – Bamako
Mauritania – Nouakchott
Mauritius – Port Louis
Maroc (Al Maghrib) – Rabat
Mozambic – Maputo
Namibia – Windhoek
Niger – Niamey
Nigeria – Abuja
Rwanda – Kigali
Sao Tome şi Principe – Sao Tome
Senegal – Dakar
Seychelles – Victoria, Seychelles
Sierra Leone – Freetown
Somalia – Mogadishu
Sudan – Khartoum
Swaziland – Mbabane
Tanzania – Dar es Salaam, Dodoma
Togo – Lome
Tunisia – Tunis
Uganda – Kampala
Sahara de Vest DISPUTATĂ – La’youn
Zambia – Lusaka
Zimbabwe – Harare Asia Afganistan – Kabul
Arabia Saudită – Riyadh
Armenia – Yerevan
Azerbaidjan – Baku
Bahrain – Manama
Bangladesh – Dhaka
Bhutan – Thimphu
Brunei – Bandar Seri Begawan
Cambodgia (Kampuchea) – Phnom Penh
China, Republica Populară – Beijing
China, Republica (a.k.a. Taiwan) – Taipei
Coreea de Nord – Phenian
Coreea de Sud – Seul
Emiratele Arabe Unite – Abu Dhabi
Georgia (Sakartvelo) – Tbilisi
India (Hindu: Bharat) – New Delhi
Indonezia – Jakarta
Iordania (Al Urdun) – Amman
Iran – Teheran
Irak – Bagdad
Israel (Yisra’el) – Ierusalim (disputată)
Japonia (Nihon) – Tokio
Kazahstan – Astana
Kuweit – Kuwait City
Kârgâzstan – Bishkek
Laos – Vientiane
Liban (Lubnan) – Beirut
Malaezia – Kuala Lumpur
Maldive – Male
Mongolia – Ulan Bator
Myanmar (Birmania) – Yangon
Nepal – Kathmandu
Oman – Muscat
Pakistan – Islamabad
Filipine (Pilipinas) – Manila
Qatar – Doha
Singapore – Singapore City
Sri Lanka – Colombo, Sri Jayawardenepura Kotte
Siria – Damasc
Tadjikistan – Dushanbe
Thailanda (Muang Thai) – Bangkok
Timorul de Est(Timor Leste) – Dili
Turcia – Ankara
Turkmenistan – Ashgabat
Uzbekistan – Tashkent
Vietnam – Hanoi
Yemen – Sana Europa Albania(Shqipëria) – Tirana
Andora – Andorra la Vella
Austria (Österreich) – Viena
Belarus – Minsk
Belgia – Bruxelles
Bosnia şi Herţegovina – Sarajevo
Bulgaria – Sofia
Croaţia (Hrvatska) – Zagreb
Cipru (Kupros) – Nicosia
Republica Cehă – Praga
Danemarca (Danmark) – Copenhaga
Elveţia – Berna
Estonia (Eesti) – Tallinn
Finlanda (Suomi) – Helsinki
Franţa – Paris
Germania (Deutschland) – Berlin
Grecia (Hellas) – Atena
Ungaria (Magyar Republic) – Budapesta
Islanda (Island) – Reykjavik
Irlanda (Eire) – Dublin
Italia – Roma
Kosovo – Priştina
Letonia – Riga
Liechtenstein – Vaduz
Lituania – Vilnius
Luxemburg – Luxemburg
Macedonia — Skopje
Malta – Valletta
Republica Moldova – Chişinău
Monaco – Monaco
Muntenegru – Podgorica
Norvegia (Norge) – Oslo
Olanda (Nederland) – Amsterdam (oficial), Haga (administrativ)
Polonia (Polska) – Varşovia
Portugalia – Lisabona
România – Bucureşti
Rusia (Россия) – Moscova
San Marino – San Marino
Serbia – Belgrad
Slovacia – Bratislava
Slovenia (Slovenija) – Ljubljana
Spania (España) – Madrid
Suedia (Sverige) – Stockholm
Turcia – Ankara
Ucraina – Kiev
Regatul Unit – Londra
Vatican – Vatican
America Centrală şi de Nord Antigua şi Barbuda – St. JohnsUniunea Europeană
În prezent, Uniunea are 27 membri, dintre care şase membri fondatori din 1958:
Alte 21 state au aderat succesiv:
Alte trei ţări, Croaţia, Republica Macedonia şi Turcia (asociată din 1963 şi în uniune vamală din 1996), sunt oficial candidate la aderarea la Uniunea Europeană.
Bahamas – Nassau
Barbados – Bridgetown
Belize – Belmopan
Canada – Ottawa
Costa Rica – San José
Cuba – Havana
Dominica – Roseau
El Salvador – San Salvador
Grenada – St Georges
Guatemala – Guatemala
Haiti – Port-au-Prince
Honduras – Tegucigalpa
Jamaica – Kingston, Jamaica
Mexic (México) – Mexico
Nicaragua – Managua
Panama (Panamá) – Panama City
Republica Dominicană (Republica Dominicana) – Santo Domingo
Saint Kitts and Nevis – Basseterre
Saint Lucia – Castries
Sfântul Vincent şi Grenadine – Kingstown
Statele Unite ale Americii – Washington DC
Trinidad şi Tobago – Port de Spania Oceania Australia – Canberra
Statele Federate din Micronezia – Palikir
Fiji – Suva
Insulele Marshall – Majuro
Insulele Solomon – Honiara
Kiribati – Tarawa
Nauru – nu are capitala
Noua Zeelandă (Aotearoa) – Wellington
Palau – Koror
Papua Noua Guinee – Port Moresby
Samoa – Apia
Tonga – Nuku’alofa
Tuvalu – Funafuti
Vanuatu – Port Vila America de Sud Argentina – Buenos Aires
Bolivia – La Paz
Brazilia (Brasil) – Brasilia
Chile – Santiago
Columbia – Bogota
Ecuador – Quito
Guyana Franceză – Cayenne (parte a Franţei)
Guyana – Georgetown
Paraguay – Asuncion
Peru – Lima
Suriname – Paramaribo
Uruguay – Montevideo
Venezuela – CaracasBlogenciclopedia (8) – Oglinda
O oglindă este un obiect a cărui suprafaţă este destul de lucioasă încât să formeze o imagine. Cele mai întâlnite tipuri de oglinzi sunt cele plane, care prezintă o suprafaţă plată. Oglinzile curbate sunt de asemenea folosite la vizualizarea mărită sau scăzută a imaginilor. De obicei, oglinzile sunt folosite pentru întreţinerea personală, decorare şi arhitectură. De asemenea, sunt folosite în aparaturile ştiinţifice cum ar fi telescoapele şi laserele. Sunt concepute pentru lumina vizibilă, însă în instrumentele optice acestea detectează alte lungimi de undă ale radiaţiei electromagnetice. Etimologie Termenul de “oglindă” are acelaşi semnificaţie ca latinescul “speculum“(care va conduce la cuvântul “speculaţie“) dar îşi are originea prin derivare regresivă din verbul a oglindi (care provine din slavă veche – oglendati, cf. poloneză oglądać). Principii fizice Într-o oglindă plană, un fascicul paralel de lumină îşi modifică direcţia de propagare, rămănând paralel; imaginile formate de o oglindă plană formează o imagine virtuală, de aceeaşi mărime cu a obiectului original. De asemenea, oglinzile concave transformă un fascicul paralel într-un fascicul convergent, a cărui raze se vor intersecta în focarul oglinzii. În cele din urmă, oglinzile convexe, care transformă un fascicul paralel într-un fascicul divergent, cu raze care se deplasează de la o intersecţie comună din “spatele” oglinzii. Oglinzile concave şi convexe sferice nu focalizează razele paralele într-un singur punct datorită aberaţiei sferice. O rază de lumină se reflectă pe oglindă la un unghi de reflexie care e egal cu unghiul de incidenţă. Acest lucru are loc când o rază de lumină cade pe o oglindă pe verticală, formează un unghi de 30° şi se reflectă de la punctul de incidenţă la 30 ° în direcţia opusă pe verticală. Istoria şi obţinerea oglinzilor După atestările arheologice, oglinda e un străvechi atribut al civilizaţiei umane. Se presupune că vestita statuie “Venus din Milo” avea în mâini atributele frumuseţii: un pieptene (sau un voal) şi o oglindă. Se presupune că Arhimede s-a folosit de nişte oglinzi ca să utilizeze căldura Soarelui pentru a incendia flota romană, însă se consideră că acest lucru s-ar fi folosit doar ca să ii dezorienteze cu ajutorul luminii Soarelui. Celebrul far din Alexandria folosea oglinzi uriaşe ca să indice drumul spre port. Se spunea că lumina acestuia se vedea şi de la 50 de km depărtare. Primele oglinzi datează de aproximativ 5000 de ani, având ca şi centru de expansiune Egiptul şi China. Acestea erau din bronz sau argint şlefuit şi aveau o formă ovală. Primele oglinzi de sticlă le-au realizat vestiţii sticlari din Murano, prin secolul al XII-lea. Până în secolul al XVII-lea, la Veneţia, era posibil să fie condamnaţi la moarte toţi cei care divulgau secretul confecţionării oglinzilor. Producţia de oglinzi a rămas monopolul statului veneţian, până la mijlocul secolului al XVII-lea. Procesul chimic de acoperire a sticlei cu argint metalic a fost descoperit în secolul al XIX-lea. Până în zilele noastre puţine tări mai au dispute în legătură cu inventatorul iniţial al acestui proces. Germanul Justus von Liebig publica în 1835 :”Când aldehida este combinată cu o soluţie de azotat de argint şi încălzită, se produce reducerea, iar ca rezultat argintul se depune pe sticlă, formând o oglindă superbă”. Oglinzile optice sunt alcătuite din galiu. Actualele oglinzi sunt fabricate prin pulverizarea unui strat subţire de aluminiu sau aplicând un strat de argint topit pe partea inferioară a unei farfurii de sticlă într-un recipient închis ermetic. În oglinzile optice folosite în telescoape şi alte instrumente optice, aluminiul se evaporă pe o suprafaţă frontală a sticlei decât pe cea anterioară, pentru a elimina reflexiile slabe de la Simbolurile oglinzii Oglinda reflectă adevărul, sinceritatea, conţinutul inimii şi al conştiinţei. Pe o oglindă chinezească dintr-un muzeu de la Hanai se poate citi: “Precum soarele, precum luna, precum apa, precum aurul, fii limpede şi strălucitor şi oglindeşte ceea ce se află în inima ta“. Yama, suveranul indo-budist al împărăţiei morţilor, foloseşte pentru Judecată o oglindă a karmei. Adevărul relevat de oglindă poate fi, evident, de ordin superior: evocând oglinda magică a dinastiei Xin, Nichiren o compară cu oglinda Dharmei budiste, care arată cauza faptelor trecute. Simbol lunar şi feminin, oglinda mai este în China şi emblema reginei. Este semnul armoniei, al uniunii conjugale, pe când oglinda spartă înseamnă despărţire. Animalul numit poijing sau oglinda spartă este în legătură cu fazele lunii; unirea regelui cu regina se înfăptuieşte când este lună plină(este oglinda reconstituită în întregul ei). Oglinda curată e simbol al purităţii şi una din emblemele Fecioarei Maria. Totodată, oglinda deformată sau murdară e semnul păcatului, caricaturii, autoamăgirii şi a vanităţii. Modalitatea de utilizare a oglinzii magice în taoism este destul de aparte, relevând natura reală a influenţelor răufăcătoare. În zilele noastre se pune deasupra porţii caselor o oglindă octogonală, având pe ea cele opt trigame. În Japonia, Kagami, oglinda, este un simbol al purităţii absolute a sufletului, al sufletului neîntinat, al reflectării de sine în propria oglindă. Datorită analogiei dintre apă şi oglindă, aceasta este deseori folosită în scopuri magice. Oglinda, asemeni suprafeţei de apă, este utilizată la ghicit, pentru a întreba spiritele. Răspunsul acestora la întrebările puse se înscrie prin răsfrângere pe suprafeţele oglinzilor sau apelor. procedeul de divinaţie se numeşte captromancie. Nu este necesar ca oglinda să fie din sticlă, fiind utilizate şi alte suprafeţe care reflectă lumina, apa, sau metalele lustruite.Blogenciclopedia (7) – Homeopatia
Homeopatia este o metodă ştiinţifică de tratament medical care stimulează tendinţa naturală de vindecare a organismului, folosind medicamente preparate din substanţe de origine minerală, vegetală şi animală prin procedee specifice în laboratoare farmaceutice specializate. Aceste medicamente se numesc remedii homeopatice şi sunt lipsite de toxicitate.
Bazele homeopatiei au fost puse de medicul german Christian Samuel Hahnemann. În anul 1796 el a publicat o lucrare teoretică în care vorbeşte despre principiul similitudinii: “similarul vindeca similarul” (similia similibus curantur), adică acea substanţă care determină anumite simptome când este administrată unui om sănătos, va vindeca simptomele similare ale unui om bolnav când este administrată în cantitate minimă, obţinută prin diluări succesive din substanţa iniţială. În prezent homeopatia are o largă răspândire pe plan mondial, iar în România este recunoscută de Ministerul Sănătăţii şi practicată oficial numai de medici cu pregătire postuniversitară de specialitate. Homeopatia ia în considerare totalitatea caracteristicilor individuale ale pacientului, analizând simptomele bolii în contextul stării generale a organismului. Ţine cont de caracterul particular şi de condiţiile de ameliorare şi agravare a simptomelor bolnavului, de reacţiile la extremele de temperatură, la schimbările vremii, de modificările apetitului şi setei, de eventualele tulburări digestive, transpiraţie, tulburări ale somnului şi tulburări psihoemotionale (fobii, frici, emotivitate, iritabilitate).
În alegerea unui remediu au o mare importanţă simptomele mentale care însoţesc starea de boală, atitudinea pacientului faţă de boală, anumite dorinţe sau aversiuni care se pot manifesta în cadrul bolii şi care sunt specifice bolnavului.
Totalitatea acestor caracteristici specifice fiecărui individ în parte, definesc tabloul patologic al acestuia, care este unic şi diferit de cel al altor indivizi. Astfel, prescrierea tratamentului homeopatic se face individualizat, fiecare pacient primind un singur remediu la un moment dat, care este cel mai indicat conform stării sale din acel moment. Din aceasta reiese faptul că homeopatia tratează bolnavi şi nu boli. Diferiţi pacienţi care au acelaşi diagnostic alopatic (de exemplu ulcer gastric) vor fi trataţi cu remedii diferite. Orice boala poate fi abordata homeopatic, atat acuta cat şi cronica. Rezultatele tratamentului, respectiv vindecarea sau ameliorarea depind de fiecare caz în parte. Astfel, suferintele acute sau subacute se vor vindeca mai repede, în timp ce bolile cronice necesita un timp mai indelungat. Copii şi tinerii au o capacitate de raspuns foarte buna la tratamentul homeopatic, procentul de vindecari fiind foarte ridicat în cazul acestor categorii de varsta. Tratamentul homeopatic administrat inca de la debutul unei afectiuni creste probabilitatea de vindecare şi previne imbolnavirile ulterioare prin stimularea mecanismelor de aparare a organismului.
Avantajele homeopatiei fata de alte metode terapeutice sunt: folosirea unor cantitati foarte mici de medicamente care implica pe de o parte lipsa toxicitatii asupra organismului, iar pe de alta parte costul foarte mic comparativ cu tratamentul alopatic. în ce priveste efectul terapeutic, acesta este mult mai complex şi se exercita asupra intregului organism imbunatatind starea de sănătate atat în plan fizic cat şi mental şi emotional. Tratamentul homeopatic se poate prescrie fara a necesita obligatoriu efectuarea în prealabil a unor analize de laborator, dar şi în situatia în care pacientul nu se simte bine în ciuda unor analize cu valori în limite normale.
Tratamentul homeopatic nu exclude tratamentul alopatic recomandat în anumite cazuri de boli cronice, cum sunt cardiopatia ischemica cronica, insuficienta cardiaca cronica, hipertensiunea arteriala cronica, în care intreruperea brusca a tratamentului alopatic ar pune în pericol viata bolnavului. în alte cazuri, cum sunt ulcerul gastroduodenal, hepatita cronica, colecistopatiile cronice, tulburarile hormonale de pubertate sau menopauza, nevrozele, bolile de piele, infectiile acute sau cronice, este recomandata renuntarea la tratamentul alopatic care ar impiedica, prin mascarea simptomelor, desfasurarea naturala a procesului de vindecare prin tratamentul homeopatic.
Rezultate foarte bune cu tratamentul homeopatic se obtin cel mai frecvent în cazuri de afectiuni acute ale copiilor (infectii respiratorii, O.R.L., eruptii cutanate), tulburari de comportament sau dificultati de invatare ale copiilor, enurezis nocturn; la adulti: durerile de cap, infectiile respiratorii, astmul bronsic, unele afectiuni digestive (hepatita cronica, colita, colecistopatiile, constipatia, ulcerul gastroduodenal), afectiuni renale (infectii urinare, litiaza renala), afectiuni ginecologice (menometroragii, fibroame uterine, sterilitate), noduli mamari, adenom de prostata, afectiuni endocrine (disfunctii tiroidiene), boli de piele (psoriazis, eczeme, micoze, infectii),afectiuni reumatismale.
Tratamentul homeopatic care se recomanda în urma unei consultatii consta în administarea unui remediu unic o singura data sau repetat, la indicatia medicului homeopat. Cu 20 de minute inainte şi dupa administrarea remediului nu se vor consuma lichide şi alimente şi se va evita fumatul. De obicei, evaluarea rezultatului obtinut se face dupa un interval de o luna, timp în care remediul administrat isi exercita actiunea. în acest interval de timp se recomanda a se evita consumul de cafea, menta, musetel şi folosirea unor substante puternic mirositoare (ulei de eucalipt, camfor, alifie chinezeasca), deoarece acestea pot antidota actiunea remediului.
În unele cazuri, dupa administrarea remediului este posibil să apara o agravare de scurta durata a simptomelor pacientului, care este insotita totusi de o stare generala buna şi este urmata de o perioada de ameliorare progresiva a simptomelor. Uneori poate să apara o reactie la remediu sub forma unei viroze respiratorii, eruptii cutanate sau o eliminare a unor secretii care semnifica un raspuns pozitiv la tratamentul homeopatic. O astel de reactie de obicei dispare în cateva zile şi nu necesita un tratament special.
Pe toata durata tratamentului homeopatic se recomanda evitarea folosirii antibioticelor şi preparatelor cortizonice (unguente, tablete, sprayuri), deoarece acestea pot anula sau diminua efectul remediului homeopatic. Orice problema de sănătate care apare în timpul tratamentului homeopatic trebuie să fie semnalata medicului homeopat! “Exista bolnavi şi nu boli”, ceea ce ar insemna ca fiecare bolnav în parte să fie tratat corespunzator particularitatilor bolii sale. în ce constau aceste particularitati şi cum pot fi ele identificate? Acestea se refera la totalitatea caracteristicilor mentale, emotionale şi fizice ale individului, care nu pot fi separate, fiind în interactiune dinamica.
Astfel, esenţa tratamentului homeopatic consta în tratarea bolnavului şi nu a bolii, cel mai important aspect care se ia în considerare fiind cauza şi contextul general al aparitiei bolii pentru fiecare individ în parte. Este evident ca oamenii difera intre ei inca de la nastere. Unii au constitutii mai puternice, alţii mai slabe; unii vor dezvolta personalitati mai puternice, iar alţii mai slabe în functie de mostenirea genetică şi conditiile de viata. Este logic astfel ca fiecare să manifeste starea de boala în mod diferit şi să fie tratat individualizat.
Principiul individualizarii este deci unul dintre principiile de baza ale homeopatiei. Pentru a clarifica mai departe modul de actiune a tratamentului homeopatic asupra organismului este necesara analiza urmatorului principiu şi anume principiul fortei vitale.
Remediile homeopatice actioneaza la nivelul fortei vitale în acelasi sens cu aceasta, stimuland mecanismul de autovindecare al organismului. Ele se prepara din substante de provenienta exclusiv naturala (plante, minerale, secretii animale), prin procedee specifice de diluare succesiva şi sucusionare astfel incat principiul activ rezultat este de natura energetica similara cu cea a fortei vitale. Mecanismul de actiune al remediilor homeopatice este energetic şi nu biochimic, asa cum este cazul medicamentelor alopate. Demonstrarea actiunii remediilor a fost initiata în urma cu 200 de ani de medicul german Samuel Hahnemann prin asa numitele provinguri. El a descoperit principiul similitudinii şi anume: o anumita substanţa care în stare nediluata (in doze materiale) determina anumite simptome la un om sanatos, daca este supusa procesului de diluare succesiva şi sucusiune, vindeca simptomele similare ale unui om bolnav.
Cu toate ca prognosticul bolii este deci strict individual, se poate contura o imagine asupra celor mai frecvente afectiuni tratate cu succes prin homeopatie. Astfel, copii raspund excelent la tratamentul homeopatic în majoritatea cazurilor de infectii respiratorii, enurezis, eczeme, astm bronsic, apendicita, parazitoze intestinale, tulburari de dezvoltare sau de comportament etc, iar adultii în cazurile de afectiuni digestive (ulcer gastroduodenal, colita, constipatie cronica, hepatita cronica), afectiuni renale (infectii urinare, litiaza renala), afectiuni ginecologice (menometroragii, fibroame uterine, sterilitate, anexite), noduli mamari, adenom de prostata, afectiuni endocrine (disfunctii tiroidiene), boli de piele (psoriazis, eczeme, micoze, infectii), afectiuni reumatismale, nevroze.
Tratamentul homeopatic care se recomanda în urma unei consultatii consta în administrarea unui remediu unic o singura data sau repetat, la indicatia medicului homeopat. De obicei, evaluarea rezultatului obtinut se face dupa un interval de o luna, timp în care remediul administrat isi exercita actiunea. Durata tratamentului este în functie de caz, pentru bolile cronice mai indelungate iar pentru bolile acute mai scurta.Blogenciclopedia (6) – Vinul roşu
Bautură extrem de populară şi preferata bucatăriilor europeană şi mediteraneană, vinul roşu este un produs găsit în multe varietăţi, reflectând diversitatea solului, a climatului şi a culturii din care face parte.Subiect de nesfârşite dezbateri medicale, importanţa vinului roşu pentru sănătate se pare că a fost totuşi stabilită: consumul a 1 – 2 pahare zilnic reduce mortalitatea prin prevenirea bolilor coronariene. Totuşi, lipsa de măsură duce la grave afecţiuni, ca în general în cazul băuturilor alcoolice.
Antioxidanţii
Vinul conţine antioxidanţi, în special resveratrolul – care este găsit în sâmburii şi pieliţa strugurilor. Importanţa antioxidantilor este recunoscută de mult – ei luptă cu radicalii liberi şi protejează astfel celulele sănătoase împotriva atacului acestora.
Concentraţia mare de resveratrol din vinul roşu se datorează procesului de fermentaţie – în care contactul prelungit dintre zeama de struguri, pieliţă şi sâmburi face ca în final produsul finit să conţină un nivel ridicat de antioxidanţi. În principiu, aceasta este şi explicaţia aşa-numitului “Paradox Franţuzesc”. S-a observat că vinul din podgoriile franceze are un nivel foarte ridicat de antioxidanţi, ceea ce îi ajută pe localnici să fie mai sănătoşi decât alţii.
În regiunile din Franţa în care se consumă alimente bogate în grăsimi, de exemplu, rata de incidenţă a atacurilor de cord este mult mai scăzută decât în alte zone ale globului – deşi dieta este asemănătoare. Motivul? Francezii alătură mereu unei mese bogate un pahar de vin roşu. Şi vinul alb conţine anumite cantităţi de resveratrol, dar în cazul său pieliţa şi sâmburii sunt îndepărtate mult mai devreme în procesul de producţie, decât se întâmplă în cazul vinului roşu. Astfel, nivelurile de antioxidanţi sunt mult mai scăzute.
Prevenirea cancerului
Studiile de laborator au scos in evidenta faptul ca resveratrolul are si proprietati anti-cancerigene. Actiunea sa a fost observata in urmatoarele directii: minimizarea mutatiilor de ADN care produc cancerul, uciderea celulelor bolnave si blocarea crearii de vase de sange in jurul tumorii, pentru a o hrani. Acest antioxidant are si capacitatea de a inhiba raspandirea celulelor bolnave in alte zone (metastaza).
Evident, se asteapta studii aprofundate in aceasta directie, dar rezultatele initiale arata foarte promitator.
Subtierea sangelui
Resveratrolul are un rol important si in subtierea sangelui. El actioneaza prompt, impiedicand trombocitele (celulele implicate in formarea cheagurilor de sange) sa se alipeasca. Prin acest mecanism, resveratrolul poate impiedica aparitia infarctului.
Efecte fitoestrogenice
Resveratrolul este un fitoestrogen. Exista anumite plante similare estrogenului si care pot juca rolul acestuia in organism, avand efecte asemanatoare. S-a sugerat astfel ca vinul rosu poate combate unele probleme cauzate de lipsa estrogenului, ca osteoporoza sau menopauza prematura. Totusi, aceste supozitii nu au fost inca dovedite. Pentru cei carora nu le place vinul rosu, vestea buna este ca resveratroul se mai gaseste si in alune, afine si macese.
Este trist, dar adevarat – femeile sunt mai expuse decat barbatii riscurilor provocate de alcool. Dar partile negative ale vinului sunt legate in principal de cantitatea de alcool ingurgitata, nu de particularitatile vinului rosu, cu o exceptie:
Durerea de cap cauzata de vinul rosu
Aceasta durere este cauzata de tanin, o substanta chimica responsabila pentru culoarea rosie si pentru gustul puternic al vinului rosu. Aceasta chimicala se gaseste de obicei in pielita strugurilor – de aceea este mult mai rar intalnita in cazul vinului alb.
Taninul poate provoca migrene celor care sufera de obicei de asa ceva sau poate cauza dureri de cap chiar si persoanelor fara astfel de probleme. Sensibilitatea la tanin variaza insa de la persoana la persoana. Alte probleme sunt legate de cantitatea de alcool prezenta in vinul rosu – aceasta poate varia de la 10% pana la 15%! Puterea vinului trebuie luata in considerare neaparat – de aceea merita sa citesti eticheta.
Caloriile din alcool
Situata printre cele mai mici neplaceri cauzate de alcool, problema caloriilor este totusi demna de mentionat pentru cei care isi supravegheaza serios silueta. Nu are nici un rost sa te infometezi, dar sa dai buzna in vin. Un pahar de 125 ml contine aproximativ 80 de calorii, deci nu trece cu vederea acest lucru. Cel mai indicat din punctul de vedere al siluetei este vinul alb sec, deoarece este cel mai sarac in proteine si calorii.
Accidentele
Alcoolul in cantitati mari reduce capacitatea de concentrare si atentia, incetineste activitatea cerebrala si blocheaza reflexele. Contributia lui nefasta se face simtita in toate tipurile de accidente, in special in cele rutiere. Interactiunea cu medicamentele Se stie ca regula generala ca alcoolul nu se amesteca niciodata cu medicamentele, oricare ar fi tipul acestora. Motivul este simplu: alcoolul este metabolizat in ficat si poate interfera cu actiunea substantelor medicamentoase in mod nedorit. Combinatia dintre somnifere si bautura este in mod special periculoasa.
Afectiuni serioase
Problemele de sanatate asociate consumului de alcool se leaga in primul rand de utilizarea peste masura sau de utilizarea regulata. Cum am amintit si mai sus, in randurile femeilor riscurile sunt mai mari, chiar si raportate la cantitati de alcool mai mici decat in cazul barbatilor.
Consecintele nefaste asupra sanatatii includ:- distrugerea ficatului (ciroza)
- osteoporoza
- riscul de cancer de diferite tipuri: de gat, de ficat, de san, de esofag
- presiune arteriala ridicata
- ulcere de stomac
- afectarea muschiului inimii
- pancreatita acuta si cronica
- nivel ridicat de trigliceride (un tip de grasime care circula in sange)
- obezitate.Ce inseamna totusi “a bea cu masura”?
Sfatul de a bea cu masura este de bun simt. Totusi, cantitatile acceptate de alcool difera intre SUA si Europa. In primul caz, un pahar pe zi pentru femei si doua pentru barbati este limita propusa, pe cand in statele europene femeile pot consuma intre 2-3 pahare pe zi, iar barbatii 3-4. In orice caz, fiecare persoana ar trebui sa isi stabileasca limita proprie, pentru a bea de placere si in cantitati rezonabile, fara a se supune vreunui risc de sanatate.
Blogenciclopedia (5) – Sarea
Sarea, fiind o substanţă cu legatură ionică, se prezintă în stare de agregare solidă, cristalină, cu puncte de topire ridicate. În stare pură, este o substanţă solidă, incoloră, cu gust sărat, fără miros şi usor solubilă în apă. Clorura de sodiu (NaCl) reacţionează cu acidul sulfuric şi cu sărurile. În urma reacţiei cu acidul sulfuric formează acid clorhidric. La începutul secolului al XX-lea, în Tibet şi Mongolia “banii” cu care se achitau mărfurile erau plăci şi bare de sare. În unele regiuni din Africa, mireasa se cumpăra cu 13 castroane de sare. Privaţiunea de sare era considerată în Borneo ca o pedeapsă mare, de vreme ce jurământul în faţa justiţiei suna astfel: „Bucatele mele să fie distruse, să-mi piară animalele şi să nu mai gust niciodata sare, dacă nu spun adevarul“. „Salariu“ vine de la „sare“. Pe lânga solda cuvenită, soldaţii romani primeau „salarium“, o cota de sare (în latină – sale). Mai tarziu, în loc de sare au primit un supliment în bani la soldă, care s-a numit tot „salarium“, din care să-şi cumpere singuri minunata substanţă. În timp, sub denumirea de „salarium“ s-a înţeles întreaga soldă. Trecând în limbile romanice, cuvântul a căpătat sensul pe care îl cunoaştem noi astăzi – salariu. În traditiile romaneşti, aceasta apare de obicei alături de pâine, ca semn al armoniei, prieteniei şi ospitalităţii. Exista credinţa că sarea este înzestrată cu puteri magice: pentru a-l feri de boli, este bine să pui în scalda copilului un pumn de sare. În „Istoria naturala“, vestitul naturalist roman Plinius cel Batran, care a trait în primul secol dupa Hristos, considera sarea ca pe un leac „bun la toate“ – boli, dureri. Departe de a fi un remediu universal, substanţa se foloseşte astăzi în tratamente sigure, verificate ştiinţific. Stările catarale ale mucoaselor bucale şi nazale, ale bronhiilor şi unele stari de astm se combat eficace cu aer sarat. Băile sarate se recomanda în boli ale aparatului locomotor, sistemului nervos periferic, afecţiunilor ginecologice cronice. Cine intentioneaza să faca, insa, cura de ape minerale trebuie să ceara sfatul medicului, altfel efectele pot fi pe… dos“.
Dintre toate mineralele pământului, sarea este cea mai cunoscută. Se găseşte în lacuri, mari şi oceane, de unde, dacă s-ar extrage, pulberea albă ar fi răspândită pe pământ/uscat şi ar forma un brâu alb de sare gros de 125 m; sarea se află în masive mari, care izbucnesc adesea la suprafaţa terestră. Importanta sarii ca aliment are la baza necesitatea organismului nostru de a primi anumite cantităţi de sodiu şi clor, cele două elemente ale sării. Fără prezenţa substanţelor minerale, între care se află şi sarea, prin clor (60,78%) şi sodiu (39,22%), procesele metabolice nu ar fi posibile, viaţa însăţi nu ar exista. Dar câtă sare trebuie să… mâncăm? „Sarea (NaCl) ajută la transportul substanţelor nutritive spre celule, contribuie la echilibrul fluidelor în organism şi la menţinerea tensiunii arteriale. Astfel, 0, 5 gr de sodiu sunt de-ajuns, cantitate existentă în doua felii de pâine şi o cană cu lapte. Nu puţine persoane consumă, însă, cantităţi de 10 ori mai mari, obiceiul fiind asociat cu hipertensiunea arterială şi, implicit, cu accidentele cerebrale. În cazul acestor afecţiuni se impune, într-adevăr, reducerea consumului de sare sub 1,8 g/zi. Aportul crescut de sare măreşte riscul de boală cardiacă şi la persoanele supraponderale. O cale de reducere a aportului de sare o reprezinta consumul de alimente „nesărate“ (smântână, frişcă, carne de vacă, de viţel, de porc, peşte de apă dulce, paste făinoase, orez, leguminoase, varză, untdelemn etc.). În tratamentul bolilor cardiovasculare dieta are rolul principal, dar nici nu poate fi neglijată“.
Este legiferată obligaţia de a se comercializa numai sare iodată, în ambalaje care menţin calitatea sării şi cantitatea de iod stabilită conform normelor legale. Comercializarea sării neiodate pentru consumul uman şi/sau utilizarea în industria alimentară a sării neiodate se sancţionează. „Iodul reprezină un element esenţial pentru sinteza hormonilor tiroidieni, care asigură – la rândul lor – creşterea organismului şi buna funcţionare a creierului uman. Carenţa de iod determină la copii oprirea în creştere, malformaţii fizice, dezvoltare intelectuală deficitară, tulburari de vorbire şi de auz. Omul îşi asigură aportul iodat din alimentaţie (2/3) şi apă (1/3). Cantităţi importante de iod conţin peştele de mare şi… spanacul. Cea mai simplă soluţie de prevenire a carenţei de iod o constituie, însă, folosirea sării iodate. Sarea iodată previne guşa şi tulburarile neuropsihice. Iodul nu schimbă gustul sării şi al alimentelor şi nici nu determină efecte secundare. Sarea iodată se consumă într-un anumit termen de garanţie inscris pe ambalaje, nu mai târziu de 6 luni de la iodare“. Clorura de sodiu are următoarele întrebuinţări: -alimentaţie; -materie primă în obţinerea clorului; -industria săpunurilor şi coloranţilor; -medicină; -tăbăcarie; -lentile şi prisme pentru razele infraroşii. (http://www.referatele.com/referate/diverse/online19/Sarea—totul-despre-sare-referatele-com.php)
.svg){kind=small}
