Mi-e dor de comunicare. Nu, nu îmi place să stau şi să mă întreb unde, când, de ce şi cu ce am greşit. Prefer vorba aceea spusă în faţă. Vorba care doare uneori. Dar astfel se elimină stresul şi neînţelegerile. Mi-e dor să mi se spună, şi nicidecum să deduc ce mă duce pe mine gândul.
Noi, oamenii, eu, cel puţin, suntem făcuţi să desenăm scenarii în mintea noastră. Şi, de cele mai multe ori, scenariile sunt supraevaluate. Ne închipuim lucruri cu mult mai rele decât sunt ele în realitate. Aşa suntem noi…
