click pe foto!
Data Sfintelor Pasti 2010 - 2025
click pe foto!
Click pe imagine pentru medicina on line
Orice preluare de text sau imagine de pe acest blog se va face doar cu acordul scris al autorului!*****
13. Reîntâlnire…
.
Ajunsă în faţa rezervei lui Mircea, Theea îşi oferi un scurt răgaz înainte de a intra. Îşi petrecuse mult timp prin spitale – primul ei soţ suferise foarte mult timp, chinurile unei boli precum cancerul sunt inimaginabile.
Intră cu oarecare teamă în rezervă. Read the rest of this entry »
*****
12. Soarta
.
- Bună ziua! Stimaţi invitaţi, suntem prezenţi astăzi pentru a uni prin căsătorie pe domnul Grigore Badiu şi pe domnişoara Andra Mihalache.
- Domnule Grigore Badiu, de bună voie şi nesilit de nimeni, luaţi în căsătorie pe domnişoara Andra Mihalache?
- Da.
*****
11. Promisiuni
.
- Theea, eu mâine seară voi fi de gardă la spital… dimineaţă va trebui să plec… mi-ar face mare plăcere să mergi cu mine… ce zici?
- Mircea, mi-ar face mare plăcere, am însă de făcut o scurtă oprire – le-am promis bunicilor mei că îi voi vizita în această vacanţă – voi pleca şi eu dis de dimineaţă, dar mă voi opri la ei pentru câteva ore… şi apoi – chiar dacă am pleca împreună, amândoi fiind cu maşina… am călători tot separat.
*****
10. Coşmar real
.
Theea şi-a dat seama că stătea de ceva timp în braţele bărbatului aproape necunoscut de care parcă o lega un fir nevăzut.
- Am dormit?
- Nu cred. Nu ştiu. Ai stat cuminte. Te-ai mai liniştit? Să ştii că nu trebuie să vorbeşti despre lucrurile dureroase. Am înţeles că suferit foarte multşi nu vreau să te supăr şi mai tare… Hai, pune capul pe mine şi mai stai aşa, liniştită… Read the rest of this entry »
*****
9. Despre ea…
-
- Îţi este frig?Nu vrei să luăm o cafea şi să ne întoarcem?Uite, e o terasă acolo!
- Bună idee! Chiar vreau să beau ceva – o apă plată, cafea, orice… am fumat şi îmi simt gura uscată…
Terasa era înţesată de oameni. Seara plăcută scosese toţi turiştii din camere, se pare.
După câteva minute îşi ocupaseră din nou locurile pe plajă. Read the rest of this entry »
*****
8. Despre el…
.
Mintea omului este tare întortocheată. Cu doar o seară în urmă, Theea se bucura de faptul că nu i-au fost puse întrebări personale. Acum, ea era cea care simţea nevoia să se descarce în faţa necunoscutului. Sau poate tocmai faptul că era un necunoscut o ajuta mai mult. Avea impresia că imparţialitatea lui o va ajuta să înţeleagă. Ce? Era oare ceva de înţeles? Ea nu aştepta de fapt un răspuns. Nici măcar nu ştia dacă mai aştepta ceva. Iar dacă se gândea la imparţialitate, din start se înşela: Mircea era fermecat de ea – aşadar şansele ca el să poată fi imparţial erau minime.
*****
7. Tentaţii
.
Trăim orbeşte… nu ştim ce urmează să ni se întâmple, nu ştim ce vom fi sau ce vom afla…
Ce ştim sigur, însă, este că viaţa se rezumă la a pune întrebări, nu la a afla răspunsuri… Dorinţa de a vedea ce urmează ne face să mergem mai departe… Chiar şi atunci când ştim că nu vom afla răspunsurile, trebuie să punem întrebările…
Şi, cel mai important lucru: merităm să vedem cum se va termina totul…
Se pare că lumea este un loc foarte mare, iar noi nu suntem în centrul ei… Se spune că dacă stăm prea aproape de un tablou, nu vedem decât pete de culoare, iar dacă stăm prea departe, nu mai putem distinge detaliile… De mult prea multe ori stăm prea aproape…
*****
6. Semnificaţii
*****
5. Nimic nu este întâmplător
Theea era conştientă de mult timp că nimic nu este întâmplător pe lumea aceasta. Toate întâmplările misterioase din viaţa ei, privite retrospectiv cu luciditate, o duceau la concluzia clară că exista “ceva” mai presus de toate, ceva care nu putea fi controlat… Acum încerca din răsputeri să afle sensul vieţii ei. Se despărţise de tot ce era trecut, dar asta nu însemna nicidecum că trecutul se ştersese. Trecutul era acolo, la locul lui, prezent şi atât de real încât producea dureri îngrozitoare.
Învăţase în aceşti ultimi trei ani că totul este parcă predestinat – că orice întâlnire, orice întâmplare este parcă “aranjată” cu un scop precis. De aceea, după ce a trecut de perioada de negare, perioadă în care a refuzat cu ostentaţie orice legătură cu lumea exterioară, acum, din contră, încerca să fie în permanenţă “prezentă”. Sorbea parcă fiecare privire, fiecare cuvânt pe care îl auzea, studia fiecare mişcare din jurul ei. Parcă aştepta ca cineva, oricine, oricând, să îi şoptească la ureche… adevărul. I se spusese la un moment dat că se comportă ca un căţeluş care “cerşeşte” având ca unic aliat privirea – acea privire pe care nu poţi să o refuzi – îi dai ce vrea – mângâiere, vorbe bune, speranţă…
- Monica, ţi-am spus: vin cât pot de repede, dar să nu te superi pe mine, n-am să pot sta foarte mult – nu am cu cine să o las pe Daria – Radu are de predat un proiect după-amiază, Ana este la o înmormântare, chiar nu am cu cine să o las, crede-mă!
- Theea, dacă poţi veni pentru o oră este suficient. Actele sunt gata, îţi arunci puţin ochii peste ele, până ajungi îţi pregătesc şi copiile, doar îmi spui doar ce mai trebuie, le iei şi gata! Eşti cea mai bună colegă din lume! Uite, ca să mă revanşez, îţi promit că sâmbătă stau eu cu Daria ca să te poţi duce la coafor, la cosmetică, la un masaj… – ştiu că îţi doreşti să mergi să te relaxezi puţin!
- Mă convinsesei oricum, dar cu argumentul ăsta m-ai dat gata, recunosc! Hai că mi s-au trezit “copiii” – şi Radu şi Daria… ne vedem la firmă! Paaaa! Te pup!
În pătuţ, Daria se “răsfăţa” încă, silabisind într-una: “ma-ma-ma-ma-ma…”
- Să pupe mama o fetiţă care a dormit liniştită toată noaptea! Cine este scumpetea mea mică?
Daria sări în picioare atât de repede încât ai fi crezut că are arcuri la încheieturi.
- Uşurel, mama, uşurel! Uite ce zâmbet îmi dă ea mie! La mulţi ani, dulceaţa mea! Ştii că astăzi este ziua ta? Fata mamei cea mai cea împlineşte astăzi un an şi… şase luni! Uraaaa! Bravo Daria!!!
3. Jurnalul
În aşteptarea bărbatului salvator, Theea îşi comandă o băutură uşoară. Atmosfera asigurată de muzica gen caffe concert din bar era intimă şi relaxantă. Nu regreta faptul că a acceptat invitaţia bărbatului. O măcina însă doar un singur gând: în geanta de plajă, pe lângă portofel şi cheia de la cameră, avea şi un jurnal. Jurnal în care îşi scrisese tot oful pe care îl trăia de când trecuse prin drama vieţii ei. Nu era pregătită încă să povestească nimănui prin ce a trecut şi prin ce trece în continuare. Era încă o rană deschisă pentru ea. Deşi i se spunea întruna că vindecarea sufletului i-ar putea fi grăbită dacă s-ar fi putut deschide câtor mai mulţi oameni, avea sentimentul că, de fapt, nu vrea atât de mult să… se vindece. Vindecarea înseamnă uitare, iar ea nu voia sub nici o formă să uite.
Mircea era genul bărbatului pe care îl plac mamele (mamele fetelor, desigur, căci mamele proprii sunt oricum topite după fiii lor!). Fetele se feresc uneori de el – „este nedrept, spunea una dintre „pretendente” – este nedrept să te întâlneşti cu un bărbat mai frumos decât tine”… E drept că femeile preferă ca cei din jur să spună „ce-o fi văzut fata asta frumoasă la băiatul ăsta” decât „ce-o fi văzut la urâta aia”… despre vorbele din popor nu mai zic… acelea cu „bărbatul trebuie să fie puţin mai frumos decât…” vorbe…
Cum spuneam, Mircea este exemplul bărbatului perfect. Da, perfect, dacă nu ţinem cont de faptul că este cam… cicălitor, că… face mofturi la mâncare (i-a intrat în cap că trebuie să se întreţină cu mâncare sănătoasă şi acum este obsedat de „Bio”…). Perfect şi pentru că la capitolul curăţenie este cel mai… autoritar – adică… „cere” dar nu prea poate întreţine… şi… restul va rămâne oarecum secret, căci altfel, dacă îi dezvălui toate perfecţiunile vă stric farmecul lecturii…
1. Stâncă şi val
Soarele dispăruse de pe cer de multă vreme. Şi nu pentru că ar fi fost ora apusului, ci din pricina furtunii care se apropia plină furie. Norii cenuşii căpătau forme ciudate. Dacă priveai cu ochii plini de imaginaţie ai unui copil, puteai distinge uşor un vârcolac ce se voia să-şi potolească setea sorbind dintr-o înghiţitură marea cea mare, un alt chip care, cu siguranţă ascunsese soarele în buzunarul vestei, precum şi o gură care sufla din ce în ce mai tare, provocând valurile să salte pe o muzică doar de ele ştiută – simfonia furtunii ce va să vină.
Marea, bătrână înţeleaptă şi atoateştiutoare, infinită pentru ochiul dornic şi totuşi cu graniţe atât de clare, stabilite tot de om… ea, marea cea neagră, îl ştie, îl aşteaptă, în cunoaşte. A învăţat să îi vorbească, a învăţat să îl asculte şi să-l certe. Pentru ea, norul este ca o perdea de după care ştie că va răsări soarele, şi, odată cu el, speranţa unei zile noi. Se scaldă în nor, precum norul şi vântul se scaldă în ea. Unirea lor, precum un dans al îndrăgostiţilor, un dans plin de puritate şi pasiune, îi face să se piardă unul în braţele celuilalt. Se contopesc şi se alintă, se desprind pentru o secundă, dar nu pentru a se despărţi, ci, din contră, pentru a-şi relua îmbrăţişarea de o mie de ori mai tandru şi de o mie de ori mai cu foc. Focul pasiunii arde acolo, între nor şi apă, între vânt şi mare. O împletire liberă, fără obligaţii pământeşti, fără întrebarea lui „ce va fi” sau a „ce-a fost”, fără promisiuni, adevăruri ori minciuni. Doar împletire, dans şi iubire pură…
